Impresarul jucătorului Matthijs De Ligt, Mino Raiola, a refuzat oferta făcută de FC Barcelona pentru jucătorul în vârstă de 19 ani al echipei Ajax Amsterdam, susţine Cadena Ser.
Potrivit sursei citate, clubul catalan a făcut o ultimă ofertă în urmă cu câteva săptămâni.
Preşedintele grupării din Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a intervenit în negociere pentru a-l convinge pe jucător, însă fără succes. De Ligt a răspuns că dacă Raiola spune nu, el este de acord cu impresarul. Cei de la Barça cred că este vorba de o decizie legată de bani, adaugă cadenaser.com.
- 55 de meciuri a jucat olandezul sezonul trecut în toate competiţiile
- 75 de milioane de euro este cota fotbalistului
Matthijs De Ligt este dorit şi de PSG, Juventus şi Bayern.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.