Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Brighton, în pole-position pentru transferul lui Drăguşin! Ce condiţie îi pune Gilardino lui De Zerbi

Brighton, în pole-position pentru transferul lui Drăguşin! Ce condiţie îi pune Gilardino lui De Zerbi

Premier League

Comentarii

Ziua şi interesul pentru Radu Drăguşin (21 de ani), unul dintre cei mai în formă fundaşi centrali din vestul Europei.

Recent, s-a scris despre faptul că Radu Drăguşin este urmărit de mai multe formaţii din Italia şi Anglia, precum AC Milan, Inter, AS Roma, Newcastle, Arsenal sau Tottenham, însă surpriza pare să vină dinspre un alt club britanic.

De Zerbi e gata să-l transfere pe Radu Drăguşin

Presa internaţională că Brighton este gata să lanseze ”asaltul final” pentru transferul lui Radu Drăguşin cât de curând.

Antrenorul Roberto De Zerbi nu este mulţumit de cum au decurs lucrurile în actualul sezon de Premier League - unde Brighton este doar pe locul 8 - şi pregăteşte deja noua stagiune.

Chiar dacă Radu Drăguşin urmează să semneze prelungirea contractului cu Genoa, asta nu înseamnă că şefii ”Grifonilor” se vor opune unei vânzări, dacă suma va fi cea dorită.

Se pare că Brighton este dispusă să ofere cele 30.000.000 de euro pe care Genoa le aşteaptă în schimbul lui Radu Drăguşin. Nu se ştie exact dacă va fi vorba doar de bani sau în transfer vor fi incluşi şi alţi jucători, de care Brighton este dispusă să se despartă.

Cert este că Genoa pune o singură condiţie în toată această afacere, fără de care negocierile ar fi sistate: indiferent de modalitatea prin care se va realiza transferul, Radu Drăguşin va rămâne să joace la Genoa până în vară.

Aşadar, sunt şanse foarte mari ca Genoa să-l cedeze pe Radu Drăguşin încă din această iarnă, dar fotbalistul român va rămâne în Serie A pentru a-l ajuta pe Alberto Gilardino.

Ar fi scenariul perfect pentru Genoa: şi cu bani mulţi în conturi, şi cu jucătorul la dispoziţie. Nici Brighton nu pare prea deranjată de acest aspect. De Zerbi şi-ar fi dat acordul ca procesul de achiziţie să continue.

La doar 21 de ani, Radu Drăguşin a devenit cel mai bine cotat jucător român în activitate - 10.000.000 de euro, însă poate deveni în scurt timp şi cel mai bine vândut jucător român din istorie.

  • De asemenea, Radu Drăguşin a fost convocat şi de către Edi Iordănescu pentru ”dubla” decisivă cu Israel şi Elveţia, din drumul către EURO 2024, unde se anunţă din nou titular.

Afla mai multe despre: de zerbibrightondragusin 

viewscnt
Articole similare