You are here:

Budescu a făcut marele anunţ! Când va reveni mijlocaşul Petrolului pe teren: ”Nici nu vreau să risc!”

Budescu a făcut marele anunţ! Când va reveni mijlocaşul Petrolului pe teren: ”Nici nu vreau să risc!”

Petrolul

Comentarii

Budescu a revenit la Petrolul şi a anunţat când va reveni pe teren.

Budescu a decis să se alăture celor de la Petrolul Ploieşti, după ce şi-a încheiat înţelegerea cu FC Voluntari. Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, revenirea lui Constantin Budescu în lotul grupării prahovene, după mai bine de 11 ani. Budescu, în vârstă de 33 de ani, a semnat un angajament pe două sezoane cu nou-promovata din Superligă.

Budescu a vorbit după ce a revenit la Ploieşti. Mijlocaşul susţine că ar putea reveni pe teren la jumătatea lunii septembrie. Fotbalistul român a precizat că nu vrea să îşi asume riscuri. 

”Nici nu vreau să risc!”

”Doar fotbalul mă mai ţine în circuit, tot timpul am jucat de plăcere şi asta o să fac în continuare. Cred că voi reveni în teren la finalul lunii septembrie, eu mi-am propus mai devreme, dar nici nu vreau să risc” , a spus Constantin Budescu.

Născut la Urziceni, Budescu şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru „galben-albaştri” până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane.

S-a transferat, ulterior, la Astra, iar în carieră a mai jucat pentru DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari.

Are în palmares titlul naţional, Cupa şi Super Cupa României, toate trei trofeele câştigate cu Astra Giurgiu, iar pentru echipa naţională a adunat 17 apariţii şi 5 goluri înscrise.

Afla mai multe despre: petrolul-budescu-superliga 

viewscnt
Articole similare