Gianluigi Buffon va fi prezentat la PSG, luni, atunci când va semna un contract pe un an cu gruparea franceză. Italianul va avea opţiunea prelungirii cu încă un an a contractului, anunţă Gazzetta dello Sport.
Portarul, în vârstă de 40 de ani, va avea parte de o primire spectaculoasă, aşa cum s-a întamplat şi în cazul lui Neymar în 2017. Buffon va fi întâmpinat în faţa Turnului Eiffel, care va fi iluminat şi, de asemenea, va fi primit cu fanfară. Data de 9 iulie nu a fost aleasă la întâmplare pentru prezentarea legendei italiene: atunci se împlinesc 12 ani de când Italia a câştigat Campionatul Mondial din Germania.
Italianul s-a despărţit de Juventus la finalul sezonului 2017/2018, dar a decis să nu renunţe la mănuşi. Astfel, va semna un contract pe un an cu gruparea de pe Parc des Princes şi va primi 4 milioane de euro.
Buffon a petrecut 17 ani la Juventus şi a cucerit 18 torfee: 9 titluri, 4 cupe şi 5 Supercupe ale Italiei. În 2006 a câştigat Campionatul Mondial cu echipa naţională, unde are 176 de selecţii. Goalkeeperul intenţiona să se retragă la finalul Campionatului Mondial din Rusia, din acest an, la care Italia a ratat calificarea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.