You are here:

Burleanu a făcut marele anunţ pentru preliminariile de Mondial. Obiectivul îndrăzneţ primit de Mircea Lucescu: "Aşteptăm cea mai bună performanţă din ultimii 28 de ani"

Burleanu a făcut marele anunţ pentru preliminariile de Mondial. Obiectivul îndrăzneţ primit de Mircea Lucescu: "Aşteptăm cea mai bună performanţă din ultimii 28 de ani"

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, la Centrul Naţional de pregătire de la Mogoşoaia, că obiectivul echipei naţionale în 2026 este acela de a înregistra cea mai bună performanţă din ultimii 28 de ani, calificarea la Cupa Mondială din SUA, Canada şi Mexic.

"Aţi spus foarte bine că începem drumul pentru un vis, ţinând cont că în urmă cu câţiva ani, probabil nimeni nu ar fi acordat nicio şansă României de a se califica la un Campionat European, nimeni nu ar fi acordat probabil nicio şansă României de a câştiga grupa, atât în campania de calificări, cât şi la EURO.

După aceea, am descoperit că acest parcurs al echipei naţionale continuă şi în Liga Naţiunilor. Dacă anul trecut am reuşit să înregistrăm cea mai bună performanţă sportivă la nivel de primă reprezentativă din ultimii 24 de ani, în 2026 ne dorim să înregistrăm cea mai bună performanţă sportivă din ultimii 28 de ani, ceea ce înseamnă să revenim la un Campionat Mondial.

Ceea ce ne-am dorit chiar la finalul anului 2025 este să înregistrăm cea de-a patra grupă consecutivă câştigată. Practic acesta este obiectivul cu care lucrăm" , a declarat Burleanu.

Echipa naţionala de fotbal a României va debuta în campania calificare la Cupa Mondială din 2026 din SUA, Canada şi Mexic pe 21 martie, pe teren propriu cu selecţionata statului Bosnia-Herţegovina, urmând ca pe 24 martie să joace în deplasare cu San Marino.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare