Răzvan Burleanu a încercat să explice eşecurile usturătoare suferite de naţionalele U17 şi U19 la Turneul de Elită. România U17 a pierdut cu 5-1 în faţa Austriei, în timp ce naţionala sub 19 ani a fost învinsă cu 5-0 de Irlanda, în primele meciuri din grupele în care au fost repartizate.
Juniorii de la naţionalele sub 17 şi sub 19 ani s-au făcut de râs în prima etapă din grupele Turneului de Elită. Răzvan Burleanu spune însă că trebuie să avem răbdare şi că echipele de club ar trebui să ofere şi mai multă atenţie echipelor de juniori:
”Trebuie să luăm în considerare că de abia în ultimii doi ani am reuşit să ne calificăm la aceste turnee de elită. Până acum nu eram calificaţi, de aceea eram pregătiţi de a face faţă unor meciuri grele. Dacă este să facem o analiză, încă nu o avem. Aşteptăm să treacă şi următoarele două meciuri.
În urma primului meci putem să ne dăm seama că suferim mult la capitolul forţă. Nu avem forţa să câştigăm duelurile unu la unu. Dacă este să ne uităm la cauză, vedem că suferim la capitolul pregătire fizică. Un alt capitol la care suferim mult este cel legat de jucătorii noştri juniori care trebuie să aibă cât mai multe meciuri competitive. Credem că avem nevoie, la nivelul echipelor de club, de meciuri internaţionale pentru aceşti jucători”, a declarat Răzvan Burleanu.
Există însă şi câteva situaţii controversate la cele două naţionale. ProSport a scris că în naţionala sub 17 ani au fost luaţi trei copii de preşedinţi de cluburi, care l-au ajutat pe Răzvan Burleanu să câştige alegerile pentru preşedinţia FRF. Este vorba despre Pascu (fiul lui George Pascu, preşedinte la Sporting Chiscani), Szondi (fiul lui Zoltan Szondi, preşedinte la Miercurea Ciuc) şi Paul Florică (fiul omului de afaceri Claudiu Florică, cel care are un club de juniori şi drept de vot în Adunarea Generală a LPF). Primii doi au jucat pe finalul meciului, în timp ce Paul Florică n-a fost deloc folosit.
O situaţie discutabilă este şi la naţionala sub 19 ani. Selecţionerul Daniel Oprescu este fratele lui Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt. Acesta i-ar fi adus patru voturi lui Burleanu la alegerile pentru preşedinţia FRF. Răzvan Burleanu a fost întrebat despre toată această situaţie şi a încercat să ocolească răspunsurile directe:
”(Vă gândiţi să îi schimbaţi şi pe cei doi selecţioneri în cazul în care vor continua rezultatele negative? Multă lume a discutat despre acest aspect, că ar trebui nişte antrenori cu nume) Ce înseamnă antrenori cu nume? Foşti mari fotbalişti. Nu cred că este suficient să ai un nume, mai ales la copii şi juniori. Ai nevoie să îi cunoşti, să fi antrenat deja la copii şi juniori.
(Ce mesaj aveţi pentru contestatarii dumneavoastră care spun că spun că v-aţi implicat în selecţia de la Under 19?) Inclusiv la Under 21 am făcut-o? Acolo nu cred. Când lucrurile merg bine, nu am nicio implicare. Când lucrurile merg prost, sunt sută al sută implicat. M-am obişnuit. cu acest lucru”, a mai spus Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan burleanu, frf