You are here:

Burleanu îl atacă pe Ionuţ Lupescu prin Mircea Sandu! ”Federaţia Română de Comisioane” + detalii din contractele făcute de FRF în mandatul ”Naşului”

Burleanu îl atacă pe Ionuţ Lupescu prin Mircea Sandu! ”Federaţia Română de Comisioane” + detalii din contractele făcute de FRF în mandatul ”Naşului”

FRF

Comentarii

Răzvan Burleanu îşi continuă atacurile pe blogul personal şi îl ”înţeapă” pe Ionuţ Lupescu prin învăluire. Actualul preşedinte de la FRF a scos ”dosarele grele” şi prezintă contractele pe care Federaţia le-a încheiat cu două firme în perioada lui Mircea Sandu.

În ceea ce pare a fi un serial, Răzvan Burleanu a publicat pe blogul său materialul ”Episodul 1 - Învăţăturile Naşului pentru Ionuţ Lupescu” în care scoate în faţă mai multe contracte pe care Mircea Sandu, preşedintele FRF la acea vreme, le-a încheiat cu firme în acţionariatul cărora ar fi fost persoane apropiate şefului Federaţiei.

Iată câteva pasaje din atacul lui Răzvan Burleanu:


Înainte de 2005, pe toată perioada în care Ionuţ Lupescu a fost Director General FRF, dar şi după 2011, a fost racordată la FRF o firmă care a prestat multiple servicii către FRF. Este vorba de VISIT SRL. Facturile sunt formulate vag, de tipul “servicii cazare” sau “bilete avion”, fără informaţii punctuale, fără cantităţi, dar cu toate acestea erau acceptate la plată. Cum să nu fi fost dacă acţionarii VISIT SRL erau chiar preşedintele Mircea Sandu şi fiul său, Dan Mircea Sandu? Cum să nu fi fost când firma lui Mircea Sandu factura fix biletele de avion pentru… preşedintele Mircea Sandu.

Alături de ei, Marian Albu, trezorierul FRF, şi fiul său, Adrian Albu. Unde mai pui că la VISIT SRL lucra şi nepoata Naşului, Andreea Sandu?

VISIT SRL, cu Albu senior şi junior acţionari, avea contracte cu FRF. Avea şi cu Loteria Română, unde Albu junior era director de marketing. FRF avea fondurile la Banca Internaţională a Religiilor. Unde, trezorier, era Albu senior. Ce lume mică, nu-i aşa?

....

Cea mai prolifică firmă în raport cu FRF din categoria acestor companii născute să sifoneze banii fotbalului spre buzunarele Naşului şi ale privilegiaţilor se leagă de numele Milenium. Fie că vorbim de Milenium Clading, Milenium Clima sau Milenium Food & Beverages, la nivelul acţionariatului îi găsim pe Raluca Sandu, pe Ziv Tetelman (soţul său), sau pe ambii.

Dar cum întorcea Naşu banii acasă prin complexul Milenium?

Prin servicii de catering şi restaurant facturate de FRF, inclusiv la meciurile echipei naţionale, la preţuri uneori triple faţă de costurile de astăzi.
Prin servicii de proiectare, cum a fost cazul la Centrul de Fotbal Buftea.
Prin servicii de execuţie, după ce o altă firmă din grup finaliza serviciile de proiectare.
Dacă la proiectare sau execuţii se mai oboseau să descrie, sumar, pe factură, serviciul oferit, la nivel de catering era suficient “servicii restaurant” sau „organizare eveniment”. Facturile erau oricum aprobate imediat, deşi nu există un contract iar facturile nu precizau preţurile!


Materialul întreg poate fi citit aici

Afla mai multe despre: burleanuatacfrfsandu 

viewscnt
Articole similare