You are here:

Burleanu: "Ne aşteptam să nu fie gata la timp celelalte stadioane, atât timp cât nu se respectă termenele care au fost asumate"

Burleanu: "Ne aşteptam să nu fie gata la timp celelalte stadioane, atât timp cât nu se respectă termenele care au fost asumate"
Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că şansa României la Euro-2020 este faptul că toate cele patru meciuri din Bucureşti vor fi găzduite de Arena Naţională. El a menţionat că se aştepta să nu fie gata celelalte stadioane, având în vedere faptul că nu se respectă termenele asumate.

“Şansa pe care o avem este că toate cele patru meciuri se vor juca pe Arena Naţională. Şi nicidecum că am avea nevoie şi de alte stadioane, care după cum aţi primit deja o informaţie oficială nici măcar Ghencea nu va fi gata la timp pentru Euro-2020. Ne aşteptam să fim într-o asemenea situaţie, atât timp cât nu se respectă termenele care au fost asumate, ca să nu fie gata. În schimb, ceea ce contează cel mai mult este că până la final de 2020, în urma acestui Campionat European, vom avea parte de o infrastructură fotbalistică, care ne va permite să continuăm să dezvoltăm fotbalul în România”, a spus Burleanu.

“Gândiţi-vă că de-abia cu ocazia şi având această presiune externă a acestui Campionatul European reuşim ca ţară să ne mişcăm şi să investim în infrastructură. Oricum, ne caracterizează acest lucru, că permanent avem nevoie de o presiune externă, aşa cum a fost şi intrarea în Uniunea Europeană, ca să putem să ne mişcăm într-o anumită direcţie”, a adăugat el.

Întrebat dacă există alternative pentru pregătirea echipelor, el a răspuns: “Deja am prezentat lista cu bazele de antrenament. Dacă vom avea capacitatea ca aceste facilităţi, aceste stadioane să fie gata cel puţin pentru antrenamente, fiindcă până la urmă pentru antrenamente vei avea nevoie de o suprafaţă foarte bună de joc, vei avea nevoie de vestiare, nişte spaţii pentru conferinţele de presă bine puse la punct, ceea ce noi în continuare credem că aceste lucruri ar putea să fie gata totuşi până la Euro-2020”.


 

Afla mai multe despre: burleanu 

viewscnt
Articole similare