Dejan Stanković a crescut cu mingea la picior şi a ajuns să ridice Liga Campionilor deasupra capului. Aproape patru decenii mai târziu, unul dintre cei mai mari fotbalişti produşi de Serbia a ajuns să fie fluierat pe Marakana, să-şi piardă cumpătul în faţa arbitrului şi să-şi provoace propriii suporteri.
Imaginea de marţi seară, după eliminarea Stelei Roşii în faţa lui Hapoel Beer Sheva, este poate cea mai brutală fotografie a transformării lui „Deki”, care, în aceste momente, este la un pas de a fi demis de conducerea clubului de pe ”Ljutice Bogdana”
Šok na Marakani, Stanković zvižducima ispraćen posle isključenja pic.twitter.com/J0BoemluGI
— FantomBeograda (@FantomBeograda) August 11, 2026
Povestea începuse cu totul altfel
Stanković s-a născut la Belgrad, în 1978, şi a crescut în Zemun, într-o familie în care fotbalul era aproape inevitabil. Ta
tăl său, Borislav, jucase fotbal la OFK Beograd, iar mama, Dragica, la Sloga Zemun. A început la Teleoptik, iar la numai 14 ani a intrat în academia Stelei Roşii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La 16 ani era deja în prima echipă. La 18 devenea căpitan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Într-o perioadă în care adolescenţii de vârsta lui încă încercau să afle ce vor face cu viaţa lor, Stanković conducea pe teren unul dintre cele mai mari cluburi ale Balcanilor.
Sacrificiile începuseră devreme. Avea să povestească peste ani că nu putea merge nici măcar în excursiile şcolare pentru că avea fotbal. Colegii plecau, Deki rămânea cu mingea.
A meritat.
„Dragonul” care a cucerit Italia
Apogeul a venit alături de José Mourinho.
În Interul care a cucerit „Tripleta” în 2010, Stanković era exact genul de jucător pe care portughezul îl adora: experimentat, dur, loial şi pregătit să intre în orice război pentru echipă. Relaţia dintre cei doi a supravieţuit însă mult după plecarea lui Mourinho de la Milano.
Poate cea mai bună dovadă a venit în 2023.
Stanković antrena Sampdoria şi a mers pe Olimpico pentru un meci împotriva Romei lui Mourinho. După protestele sârbului la eliminarea lui Jeison Murillo, din Curva Sud au început să se audă scandări discriminatorii: „zingaro”.
Mourinho le-a auzit.
S-a întors către propriii suporteri şi le-a făcut semn să înceteze. Nu şi-a apărat un jucător. Nici măcar un membru al propriului club. Şi-a apărat adversarul.
„Am făcut-o pentru un om mare şi un prieten bun”, avea să explice Mourinho.
Coleg la Lazio, la Inter şi la naţională, Mihajlović a devenit pentru Deki mult mai mult decât un partener de vestiar. A fost prietenul, reperul, fratele mai mare. Un om cu care putea discuta despre orice şi de la care accepta inclusiv criticile pe care poate nu voia să le audă.
Moartea lui Mihajlović, în decembrie 2022, l-a lovit puternic pe Stanković. Pierdea unul dintre oamenii fundamentali ai vieţii sale fotbalistice.
Românul a descris relaţia fără echivoc: „Dejan «Deki» Stanković este ca un frate mai mare pentru mine”. Cei doi se întâlniseră iniţial ca adversari, dar respectul s-a transformat într-o prietenie care a continuat mult după ce au încetat să mai împartă vestiarul.
Mourinho, Mihajlović, Chivu
O generaţie şi nişte legături care explică dimensiunea pe care o avea Stanković în fotbalul european. Dacă povestea s-ar fi terminat aici, Deki ar fi rămas pur şi simplu unul dintre marii fotbalişti ai Europei de Est.
Numai că a urmat antrenoratul. Şi, odată cu el, eşecurile şi controversele.
Europa, locul în care Stanković se transformă
Primul mandat la Steaua Roşie a produs trofee interne. Problema este că, la Belgrad, campionatul Serbiei nu mai poate reprezenta singura unitate de măsură.
Steaua Roşie are bani, putere şi un avantaj intern uriaş. Gazprom este alături de club de ani buni, iar relaţia cu gigantul energetic rus a devenit ea însăşi una dintre cele mai controversate asocieri comerciale din fotbalul european. Europa trebuia să fie examenul adevărat.
Stanković l-a picat repetat. Omonia Nicosia în 2020. Sheriff Tiraspol în 2021.Maccabi Haifa în 2022. Trei tentative consecutive de a duce Steaua Roşie în grupele Ligii Campionilor. Trei eliminări.
S-a întors în decembrie 2025.
Trebuia să fie mai matur. Mai experimentat. Omul capabil să termine ceea ce nu reuşise prima dată. A urmat Hapoel Beer Sheva. Şi un nou fiasco european.
Când idolul ajunge să se lupte cu Marakana
Eliminare. Nervi. Proteste. Stanković şi-a pierdut controlul, iar apoi s-a întors către tribunele care îl contestau şi şi-a dus mâna la ureche.
”Mai tare. Fluieraţi-mă mai tare”
Aici nu mai vorbim despre tactică. Nici despre Omonia, Sheriff, Maccabi sau Beer Sheva. Vorbim despre imaginea unui simbol al clubului care intră în conflict cu oamenii pentru care fusese cândva idol. Iar episodul vine într-o perioadă în care imaginea lui Stanković a fost lovită şi în afara terenului.
Numele fostului internaţional sârb a apărut în presa italiană în contextul anchetei din jurul localului milanez „La Gintoneria”, dosar în care procurorii au investigat acuzaţii legate de prostituţie de lux şi cocaină.
Aici delimitarea este obligatorie: apariţia numelui lui Stanković în relatările despre anchetă nu înseamnă automat că sârbul este acuzat de consum de droguri, trafic sau că ar fi beneficiat de serviciile respective. O asemenea asociere nu poate fi transformată într-o condamnare.
Dar ca lovitură de imagine, episodul s-a adăugat unei perioade în care vechiul Deki pare tot mai greu de găsit.
Ce a mai rămas din „Dragon”?
Aici se află drama sportivă a lui Dejan Stanković. Nu trebuie să-i distrugi trecutul pentru a-i critica prezentul. Dimpotrivă. Tocmai trecutul face prezentul atât de greu de privit.
Copilul din Zemun care rămânea acasă cu mingea atunci când colegii plecau în excursii. Puştiul ajuns la 16 ani în prima echipă a Stelei Roşii. Căpitanul de la 18 ani. Jucătorul lui Lazio. „Dragonul” lui Inter. Fratele mai mic al lui Mihajlović. Fratele mai mare al lui Chivu. Soldatul lui Mourinho. Campionul Europei. Şi apoi antrenorul.
Omonia. Sheriff. Maccabi. Beer Sheva.
Gazprom pompează de ani buni bani şi prestigiu într-un club care visează să redevină o forţă continentală. Marakana cere Europa. Iar Stanković, omul care trebuia să reprezinte ADN-ul european al Stelei Roşii, a devenit paradoxal imaginea repetatelor sale prăbuşiri. Şi poate tocmai aici apare cel mai dureros contrast.
Stanković a fost înconjurat de oameni care au înţeles perfect ce înseamnă presiunea, demnitatea şi responsabilitatea la cel mai înalt nivel. Acum trebuie să-şi amintească lecţiile lor. Pentru că este simplu să duci mâna la ureche atunci când Marakana te fluieră.
Mult mai greu este să accepţi că poate Marakana are un motiv să o facă. „Dragonul” care cândva îngrozea adversarii Europei pare acum că se luptă cu arbitrii, cu tribunele, cu scandalurile, cu trecutul său şi, mai ales, cu propria imagine.
Iar acesta s-ar putea să fie cel mai greu adversar pe care Dejan Stanković l-a întâlnit vreodată.
Material de Teodor Răducanu
Afla mai multe despre: steaua roşie, stankovic
 (4).webp)
