You are here:

”Câinii” invincibili. Sezonul în care Dinamo a fost ultima campioană neînvinsă a României şi au apărut primii străini de legendă

”Câinii” invincibili. Sezonul în care Dinamo a fost ultima campioană neînvinsă a României şi au apărut primii străini de legendă

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a legat două victorii la rând în play-off: 2-1 cu U Cluj şi 3-1 cu Rapid. Seria a fost ”inaugurată” de Sulejman Demollari, un nume de referinţă în istoria ”câinilor”.

Sezonul lui Dinamo fără eşec şi cu titlu câştigat 

Dinamo l-a avut ca invitat special pe Sulejman Demollari, care a dat lovitura de start în meciul cu U Cluj. Albanezul, care va împlini 62 de ani pe 15 mai, este sinonim cu prima mare performanţă a ”câinilor” după Revoluţia din 1989: titlul fără eşec în sezonul '91-'92.

Clubul alb-roşu a câştigat respectivul campionat cu 21 de victorii, 13 remize şi zero eşecuri şi cu 55 de puncte, în condiţiile în care se acordau două puncte la victorie.

Pe locul 2, la şapte lungimi în spate, se clasa Steaua, iar trei echipe aveau cu 16 puncte mai puţin: Electroputere Craiova, Universitatea Craiova şi Poli Timişoara.

La conducerea băncii tehnice erau doi antrenori: olandezul Rinus Israel, unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din istoria ”Portocalei mecanice” şi câştigător de Cupa Campionilor Europeni cu Feyenoord în 1970, şi Florin Halagian.

Lotul era format din mulţi jucători majoritar din jucători români, dintre care unii au fost şi cu naţionala României la Mondialul american din 1994, precum Dorinel Munteanu, Tibor Selymes şi Gică Mihali.

Dar erau şi câteva prezenţe exotice, Sulejman Demollari fiind unul dintre ei. Sosit la Dinamo în 1991, a devenit rapid o figură cheie în echipa ”câinilor” din acei ani. 

Albanezul a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi şi importanţi jucători străini din istoria fotbalului românesc. Şi-a pus amprenta decisiv la acel titlu istoric, singurul în care alb-roşii au fost invincibili de-a lungul unui campionat, precum marea rivală Steaua în ultimii ani ai vechiului regim.

Golgheterul sezonului a fost sătmăreanul Gabor Gerstenmajer, cu 21 de goluri marcate. După ce a mai stat un an, a plecat în Elveţia, pentru un salariu de patru ori mai mare.

Titlul luat de Dinamo în 1992 a fost ultimul reuşit înaintea hegemoniei instaurate de Steaua la mijlocul anilor '90, când a avut o serie de şase campionate câştigate la rând (1993-1998). ”Câinii” aveau să mai aştepte până în 2000 până si fie din nou campioni.

 

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare