Ion Gheorghe (20 de ani) s-a răzbunat cu vârf şi îndesat. Mijlocaşul lui FC Voluntari a înscris singurul gol al meciului cu Dinamo, club la care a crescut, dar care nu i-a dat prea multe şanse. La finalul partidei, Gheorghe şi-a vărsat năduful pe echipa din Ştefan cel Mare.
Ion Gheorghe a ajuns la cota 3 în acest sezon. Mijlocaşul se simte extrem de bine la FC Voluntari, club care l-a luat gratis de la Dinamo, în 2018. În urma reuşitei lui Gheorghe din Ştefan cel Mare, FC Voluntari a obţinut a doua victorie din istorie cu roş-albii.
Dinamo este pe ultimul loc în play-off-ul Ligii 1, cu 17 puncte, la egalitate cu Chindia Târgovişte şi cu unul mai puţin decât Hermannstadt, ocupanta poziţiei care duce la baraj. Singura diferenţă este că echipa lui Adrian Mihalcea are un meci mai puţin disputat faţă de contracandidatele la retrogradare.
„Nu am sentiment aparte pentru această echipă în momentul de faţă, am jucat 13 ani aici şi când mi s-a dat şansa să joc am fost trimis să mă antrenez singur. A fost un meci foarte greu, nu ştiu cum s-a văzut la televizor, dar a fost o căldură infernală, abia puteai să respiri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
N-am venit să-mi iau nicio revansă, am venit să dau gol, să câştige echipa şi să urcăm cât mai sus în clasament. Dinamo nu merită să fie pe ultimul loc, sunt sigur că într-un final o vor scoate la capăt”, a declarat Ion Gheorghe la finalul meciului Dinamo - FC Voluntari, scor 0-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: voluntari, ion gheorghe, dinamo