Camelia Potec a fost realeasă, marţi, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, informează FRNPM.
Marţi, la Complexul Olimpic Sydney 2000 Izvorani, a avut loc Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Cu această ocazie, Camelia Potec a fost aleasă cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Campioana olimpică de la Atena este aleasă în această funcţie, pe care o ocupă din 2013, pentru a treia oară consecutiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alături de preşedintele Camelia Potec, echipa aleasă tot cu unanimitate de voturi este compusă din:
Vicepreşedinte – Diana Iuliana Mocanu Adetu;
Membru BF înot – Carmen Bunaciu;
Membru BF înot – Răzvan Ionuţ Florea;
Membru BF înot – Ion Bădescu;
Membru BF înot – Dan Ardelean;
Membru BF sărituri în apă – Florin Avasiloae;
Membru BF pentatlon modern – Marius Mihail Grigore.
Din Biroul Federal mai fac parte, ca membri de drept, conform statutului FRNPM, Daniela Mihaela Ilieş – contabil şef şi Silviu Vasile Anastase – antrenor federal înot.
După alegeri, noul Birou Federal s-a întrunit, tot marţi, în prima sa şedinţă, prilej pentru numirea în funcţia de secretar general a lui Matei Giurcăneanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: camelia potec, natatie, presedinte