You are here:

Camp Nou încă nu este operaţional. Unde va juca FC Barcelona meciul cu Valencia. Vor fi doar 6.000 de spectatori

Camp Nou încă nu este operaţional. Unde va juca FC Barcelona meciul cu Valencia. Vor fi doar 6.000 de spectatori

FC Barcelona

Comentarii

Barcelona continuă să aibă probleme cu privire la data la care va putea folosi pentru prima dată noul Camp Nou.

Unde va juca Barcelona meciul cu Valencia

FC Barcelona, campioana Spaniei în exerciţiu, a amânat revenirea pe stadionul său, Camp Nou, unde au loc lucrări, anunţând că următorul meci din LaLiga, duminică împotriva Valenciei, se va juca pe stadionul Johan Cruyff, cu o capacitate de 6.000 de spectatori.

Barça intenţiona să redeschidă stadionul duminică, cu o capacitate redusă, de 27.000 de spectatori, dar nu a obţinut autorizaţiile necesare din partea primăriei.

”Clubul lucrează activ pentru a obţine autorizaţiile administrative necesare pentru deschiderea Spotify Camp Nou în următoarele săptămâni”, a precizat clubul catalan, care iniţial viza o redeschidere la sfârşitul anului 2024.

În continuare în deficit financiar, Barça ”mulţumeşte membrilor, fanilor şi suporterilor săi pentru înţelegere şi sprijinul acordat în timpul acestui proces complex”, fără a stabili un nou obiectiv.

De doi ani, gigantul spaniol îşi disputa meciurile pe teren propriu pe stadionul olimpic din Montjuic, în timpul lucrărilor de renovare ale miticului său stadion.

Însă acestea au fost întârziate de probleme legate de autorizaţii şi de plângeri ale muncitorilor cu privire la condiţiile de muncă.

Clubul nu şi-a reînnoit însă contractul de închiriere cu primăria din Barcelona, lăsând ca singură opţiune de retragere micul stadion Johan Cruyff, cu o capacitate de 6.000 de locuri şi situat în centrul de antrenament Blaugrana.

Acest stadion, care este deocamdată prea mic pentru a fi omologat de Liga, găzduieşte în special meciurile echipei feminine şi ale echipei Barça Athletic, din divizia a treia.

Clubul blaugrana, care încă speră ca lucrările să fie finalizate în vara anului 2026, va trebui să găsească o soluţie şi pentru disputarea meciurilor din Liga Campionilor. Costul acestui proiect de extindere, care va duce capacitatea stadionului la 105.000 de locuri, ar trebui să ajungă la 1,5 miliarde de euro.

Afla mai multe despre: barcelonacamp noulaliga 

viewscnt
Articole similare