You are here:

Campioana CSM Bucureşti câştigă a 7-a Supercupă a României, după finala decisă în prelungiri cu Gloria Bistriţa

Campioana CSM Bucureşti câştigă a 7-a Supercupă a României, după finala decisă în prelungiri cu Gloria Bistriţa

Handbal

Comentarii

Campioana CSM Bucureşti a câştigat, duminică, a 7-a Supercupă a României, după finala decisă în urma a patru reprize de prelungiri cu Gloria Bistriţa, scor 40-39 (15-15, 30-30, 33-33, 36-36, 38-38). Meciul a durat 140 minute. Medalia de bronz a revenit vicecampioanei Corona Braşov.

Principalele marcatoare ale finalei extrem de disputate au fost Fujita 10 goluri, Laslo 6, Gutierrez 6, Nusser 5, pentru Gloria, respectiv Ostergaard 10, Pintea 6, Omoregie 5, Jaukovic 5, Friis 5, Hansen 5, pentru CSM Bucureşti. Gloria Bistriţa a ratat 5 aruncări de la 7 metri.

În finala mică, pentru locul 3, s-a impus Corona Braşov, scor 32-24 (15-10), cu Minaur Baia Mare.

Turneul găzduit de Bistriţa s-a disputat în sistem Final Four, iar în semifinale s-au înregistrat rezultatele: CSM Bucureşti - Minaur Baia Mare, scor 26-25 (14-12), şi Gloria Bistriţa - Corona Braşov, scor 35-25 (20-13).

În 2024, trofeul a fost câştigat pentru a şasea oară de CSM Bucureşti, tot după o finală cu Gloria Bistriţa.

Tot la Bistriţa a avut loc şi turneul similar masculin, trofeul revenind campioanei Dinamo Bucureşti, după finala cu Minaur Baia Mare (32-24). Dinamo şi-a trecut în palmares Supercupa României pentru a opta oară.

Afla mai multe despre: handbalcsm bucurestigloria bistrita 

viewscnt
Articole similare