U BT Cluj a obţinut a doua sa victorie în Liga Adriatică, la capătul unui meci care i-a adus antrenorului Mihai Silvăşan victoria cu numărul 100 în cupele europene.
U BT Cluj, victorie facilă în Liga Adriatică
Campioana U BT Cluj a învins-o, pe teren propriu, pe SC Derby, scor 100-78 (53-46), în etapa a V-a din grupa B a Ligii Adriatice. Pentru antrenorul Mihai Silvăşan a fost victoria cu numărul 100 în cupele europene.
Principalii marcatori ai partidei au fost Livingston 16 puncte, Bishop 16, Hill 15, McCreary 12, pentru U BT Cluj, respectiv Uskokovic 19, Jordano 16, pentru formaţia muntenegreană.
BT Arena a fost indisponibilă, astfel că meciul s-a jucat în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în prezenţa a 2.417 spectatori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Celelalte partide ale etapei sunt programate în 24-25 octombrie, între Bosna – Dubai Basketball, BC Viena – Mega Basket, Spartak – Partizan Belgrad şi Zadar – Ilirija.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Campioana României a obţinut anterior rezultatele: 95-84 cu BC Viena, 85-92 cu Dubai Basketball şi 75-89 cu Spartak Subotica. Disputa din prima etapă, cu Mega Basket, a fost amânată.
U BT Cluj va avea în continuare următorul program: Partizan Belgrad - U BT Cluj (2 noiembrie), U BT Cluj - Bosna Telecom (8 noiembrie), U BT Cluj - Perspektiva Ilirija (14 noiembrie), U BT Cluj - Zadar (22 noiembrie).
Partidele retur se dispută începând din 6 decembrie.
După desfăşurarea celor 18 etape, primele patru clasate se vor califica în Top 8, acolo unde se vor duela doar cu celelalte patru formaţii venite din cealaltă grupă, în meciuri tur-retur, în perioada 6 februarie - 19 aprilie 2027.
La finalul fazei Top 8, primele 6 echipe vor obţine calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Ocupantele locurilor 7 şi 8 se vor duela cu formaţiile de pe locurile 9 şi 10 din Play-Out, într-un Play-In-Tournament, pentru ultimele două locuri din sferturile de finală.
Sferturile de finală vor avea loc între 7-16 mai, iar Turneul F4 între 27-29 mai.
Afla mai multe despre: baschet, u bt cluj, liga adriatica







