Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Campioana U BT Cluj debutează în grupele EuroCup la baschet masculin. Alte trei echipe vor juca în grupele FIBA Europe Cup

Campioana U BT Cluj debutează în grupele EuroCup la baschet masculin. Alte trei echipe vor juca în grupele FIBA Europe Cup

Baschet

Comentarii

Campioana la baschet masculin U Banca Transilvania Cluj va debuta, miercuri, în grupele EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului după Euroligă. La rândul lor, tot miercuri, vicecampioana CSO Voluntari, CSM Oradea şi SCM Craiova vor juca în grupele FIBA Europe Cup.

După atingerea fazei sferturilor de finală în Basketball Champions League în stagiunea trecută, U BT Cluj a fost acceptată în competiţia privată EuroCup, organizată de acelaşi concern ca şi Euroliga.

Echipa antrenată de Mihai Silvăşan va juca în grupa A, cu echipe din Franţa, Italia, Turcia, Lituania, Slovenia, Germania şi Ucraina, iar prima confruntare va avea loc miercuri, de la ora 20.30, pe terenul francezilor de la JL Bourg.

U BT Cluj va juca primul meci pe teren propriu în 19 octombrie, când primeşte vizita slovenilor de la Cedevita.

Din cele două grupe fac parte câte 10 echipe, iar meciurile se vor încheia în 29 martie 2023. Apoi, primele opt clasate intră în fazele eliminatorii, cu păstrarea avantajului terenului propriu în optimi, sferturi, semifinale, în funcţie de clasarea în grupe.

În prima competiţie valorică europeană sub egida FIBA, Basketball Champions League, nu vor evolua echipe româneşti în acest sezon.

Vicecampioana CSO Voluntari nu a trecut de preliminariile BCL şi va continua în a doua cupă, FIBA Europe Cup, unde se va duela şi cu SCM Craiova, venită din preliminariile competiţiei. Cele două formaţii se vor duela chiar din prima etapă a grupei H, miercuri, de la ora 19.00, pe terenul formaţiei craiovene.

Tot în FIBA Europe Cup, CSM Oradea a fost repartizată direct în faza grupelor şi va juca în prima rundă a grupei E, în deplasare, cu francezii de la Cholet Basket (ora 21.00).

Primele două clasate în fiecare grupă vor intra în turul secund, tot în format de grupe, de unde tot primele două clasate vor trece în fazele eliminatorii (sferturi, semifinale, finală).

Într-o cupă europeană de mai mică anvergură şi rezervată echipelor din centrul Europei joacă şi SCM Timişoara, care va evolua, tot miercuri, în grupa D din Alpe Adria Cup, pe teren propriu, cu slovacii de la Spisski. SCM Timişoara are deja două victorii în grupa D, 88-63 cu KK Zabok (Croaţia) şi 103-97 cu KK Rogaska (Slovenia).

La startul Alpe Adria Cup din acest sezon se află formaţii din Croaţia, Austria, Slovacia, Cehia, Slovenia şi Polonia, precum şi România.

Afla mai multe despre: eurocup baschet masculin 

viewscnt
Articole similare