You are here:

Campionatele Europene de box U22, la final! Românii au luat patru medalii. Cum a fost posibilă organizarea acestui eveniment

Campionatele Europene de box U22, la final! Românii au luat patru medalii. Cum a fost posibilă organizarea acestui eveniment

Box

Comentarii

Echipa României a încheiat Campionatele Europene de box U22, disputate la Târgu Jiu, cu patru medalii: Robert Jitaru a luat aurul, Cristina Toma şi Gabriela Ene au fost medaliate cu argint, iar Alberto Biro a fost nevoit să se mulţumească doar cu medalia de bronz.

Interesant este că acest eveniment a fost posibil doar cu ajutorul sponsorilor, care au oferit aproximativ 100.000 EUR. Delegaţiile din străinătate au fost nevoite să-şi plătească singure cazarea şi mesele pe toată durata competiţiei.

Totodată, pregătirea sportivilor noştri s-a făcut fără finanţare, MTS oprind sursele financiare către box în urmă cu doi ani.

"Nimeni nu vorbeşte despre fete, dar eu am spart gheaţa şi vor urma multe medalii din partea noastră. Am fost stresată, mi-a lipsit ceva şi nu am putut să înving în finală" - a spus Cristina Toma. 

În urma acestor rezultate, România s-a clasat pe locul 7 în clasamentul general, la egalitate cu Georgia, după Turcia (3-3-1), Italia (3-1-5), Rusia (3-1-2), Ucraina (2-2-4), Bulgaria (2-0-2), Polonia (1-2-2). Nu mai puţin de 22 de ţări, dintre cele 37 care au prezentat sportivi la această competiţie, au cucerit cel puţin o medalie.

Afla mai multe despre: jitaruboxcristina toma. campionatele europene 

viewscnt
Articole similare