You are here:

Campionatul Mondial de handbal feminin | Asemănări şi deosebiri între România din 2005 şi cea din 2015. Ce trebuie să facem pentru finală

Campionatul Mondial de handbal feminin | Asemănări şi deosebiri între România din 2005 şi cea din 2015. Ce trebuie să facem pentru finală

Handbal

Comentarii

Ultima mare performanţă a naţionalei feminine de handbal s-a înregistrat în 2005, când la Campionatul Mondial desfăşurat în Ungaria România a obţinut medalia de argint. Acum, după victoria magnifică din optimile de finală ale CM din Danemarca împotriva Braziliei, România are din nou şansa unei mari performanţe.

Doar trei jucătoare mai fac parte din lotul actual al României ce a fost prezent şi la Mondialele din 2005: Paula Ungureanu Rădulescu, Aurelia Brădeanu şi Valentina Ardean-Elisei.

Paula Ungureanu Rădulescu a fost rezerva titularei incontestabile din poarta României de atunci, Luminiţa Huţupan. De altfel, Huţupan chiar a fost numită în 2005 cel mai bun portar al turneului.

Tot cea mai bună pe postul ei a fost desemnată şi extrema stângă Valentinei Ardean-Elisei iar Aurelia Brădeanu era şi atunci şi acum o piesă importantă din lotul României.

În 2005, Campionatul Mondial se desfăşura sub o altă formă decât în prezent, cu o fază iniţială a grupelor şi apoi două grupe principale, din care se calificau semifinalistele.

Atunci, România a avut un parcurs extraordinar în cele două grupe, având zece victorii în tot atâtea meciuri. La acest Mondial, România a început turneul în compania a două echipe modeste, Kazahstan şi Puerto Rico, pe care le-a învins fără probleme, însă apoi au urmat trei înfrângeri consecutive: cu Spania, Norvegia şi Rusia.

Calificată de pe ultimul loc în grupă, România a trecut în optimile competiţiei de campioana mondială en-titre şi câştigătoare a grupei C, Brazilia.

În 2005, pentru a accede în finală, România a învins chiar gazda competiţiei, pe Ungaria, scor 26-24.

Acum, pentru a ajunge în semifinalele competiţiei România trebuie să treacă tot de gazda Mondialului, de data asta Danemarca.

Când a ajuns până în finala competiţiei, România era pregătită de antrenorul Gheorghe Tadici. De data asta, federaţia de Handbal a decis să meargă pe mâna unui antrenor străin, iar alesul a fost suedezul Tomas Ryde. El este ajutat de secundul Costică Buceschi.

La nivelul echipelor de club, Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi pregătea terenul pentru a forma o echipă de excepţie ce avea să câştige în 2006 Cupa Cupelor şi să domine o bună perioadă handbalul românesc. În 2005, titlul era câştigat de Silcotub Zalău, iar în 2006 campioană se încorona Rulmentul Braşov, pentru ca apoi să apară dominaţia celor de la Oltchim.

Acum, în 2015, alte două echipe sunt cele mai importante din campionatul naţional, CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, ambele calificate în faza grupelor principale din Liga Campionilor.

viewscnt
Articole similare