Gabriel Tamaş a mărturisit, la finalul meciului cu Lituania, câştigat în final cu scorul de 2-1, că a trăit cu mari emoţii revenirea la echipa naţională, precizând că s-a temut că adversarii au egalat din cauza sa. Fundaşul ajuns la 34 de ani a revenit la prima reprezentativă după mai bine de trei ani.
"E ceva extraordinar, mă bucur foarte mult şi cred că am meritat victoria. E un sentiment aparte când vii la echipa naţională, mai ales că ai fost convocat după atâta timp. Când am luat gol, mă gândeam că port ghinion, pentru că am venit după atâta timp.
Nu putem să spunem relaxare. Noi am încercat să jucăm. Este foarte dificil să câştigi aici. Aţi văzut că şi Serbia s-a chinuit. Noi, până la urmă, am făcut tot posibilul şi am câştigat. Parcă eram la prima selecţie. Fix cum a spus selecţionerul: a fost ca la 19 ani", a declarat Gabi Tamaş, la Pro TV.
Fundaşul care va împlini 35 de ani în noiembrie s-a declarat optimist înaintea partidei cu Serbia. "Obiectivul nostru este să facem şase puncte din această dublă", a mai spus Tamaş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reprezentativa României a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, selecţionata Lituaniei, într-un meci din etapa a treia a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor, în care ultimele goluri ale celor două echipe au fost marcate în minutele 90 şi 90+4. România a urcat pe locul al doilea al Grupei a IV-a Au înscris Zulpa ’90 pentru gazde şi Alexandru Chipciu ’13 şi Alexandru Maxim ‘90+4 pentru echipa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.