Andre Duarte (28 de ani), fundaşul portughez adus de FCSB după o experienţă cu un final nefericit la Ujpest, ar putea debuta cu prima ocazie într-un meci oficial, pentru campioana României.
Portughezul care a mai evoluat în România la FC U Craiova 1948 a ajuns ulterior în Ungaria, la Ujpest. Om de bază pentru formaţia maghiară, Duarte a avut parte de un sfârşit de experienţă neplăcut în Ungaria. La scurt timp de la despărţirea de Ujpest, Duarte a semnat cu FCSB şi se pregăteşte pentru debutul său în tricoul formaţiei "roş-albastre".
MM Stoica a oferit detalii despre starea apărătorului portughez înaintea cantonamentului pe care FCSB îl va efectua în Antalya. Oficialul campioanei României are încredere în fotbalistul portughez, la care a remarcat rezultatele din testele efectuate până în acest moment. Duarte ar putea bifa primele sale minute la meciul cu FC Argeş din prima etapă a Superligii din 2026.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica: "Ovidiu Kurti mi-a spus că e foarte, foarte bine"
"A fost cinci zile cu noi, s-a antrenat, el se uitase la meciuri şi îi ştia pe toţi. În seara asta ajunge aici, eu am foarte mare încredere. Mi-a plăcut foarte mult când era la Craiova, l-am urmărit. Nu am nicio emoţie că ne-ar putea face probleme.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
N-a făcut probleme. Modul în care Ujpest a considerat că trebuie să se comporte, el are totul filmat, stă bine de tot în proces cu ei. A venit să se antreneze şi era dat afară. Probabil că aşa se poartă pe acolo, probabil că oamenii nu ştiu cum se soluţionează astea la FIFA.
A ieşit foarte, foarte bine. El a zis că nu e pregătit, că are mult de recuperat. Strict testele de forţă explozivă şi anduranţă le-a trecut. Ovidiu Kurti mi-a spus că este foarte, foarte bine.
(n.r. Va fi de la început la acelaşi nivel cu echipa?) La meciul cu FC Argeş, Graovac e suspendat, iar Ngezana probabil că nu va ajunge să poată juca la meciul ăla. El (n.r. Ngezana) s-ar putea să meargă mai departe, s-ar putea să-l scoată Camerun.", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Citește și
- VIDEO | Nadia Comăneci, Revelion discret acasă: voie bună pe muzică românească şi joacă alături de cei dragi pentru ”Zeiţa de la Montreal”
- Revenire la Rapid! Oficialii din Giuleşti au făcut anunţul despre fotbalistul "de 900.000 de euro": "100%"
- Şoferul l-a salvat pe Anthony Joshua. Decizia care l-a scăpat cu viaţă pe faimosul pugilist, în cazul accidentului teribil din Nigeria
- BREAKING | Aşteptarea a luat sfârşit: au câştigat primul meci din acest sezon, însă sunt condamnaţi la retrogradare
- Remiză între Genoa lui Stanciu şi Şucu şi Pisa lui Marius Marin. Ambele echipe rămân în zona roşie
- Ionuţ Radu, o nouă prestaţie solidă în La Liga. Celta Vigo, victorie clară în meciul cu Valencia
- Nelu Varga i-a "înţepat" pe cei de la Dinamo: "Mi-au dat bani de ţigări! N-au cu ce să-l cumpere"
- ”N-a vrut să plece.” Mihai Stoica a clarificat situaţia lui Florin Tănase, după oferta primită de golgheterul FCSB
Afla mai multe despre: fcsb, andre duarte, mm stoica








