You are here:

Când se începe demolarea stadionului ”Gheorghe Hagi”. Două firme importante aşteaptă atribuirea contractului de construire

Când se începe demolarea stadionului ”Gheorghe Hagi”. Două firme importante aşteaptă atribuirea contractului de construire

Fotbal

Comentarii

Fotbalul constănţean aşteaptă cu sufletul la gură construirea unei noi arene la malul mării, dar parcă aşteptarea devine din ce în ce mai apăsătoare.

Proiectul există de ani de zile, însă paşii au fost făcuţi într-un ritm foarte lent, cu mare atenţie, sub privire pline de scepticisim ale iubitorilor fotbalului de pe litoral.

Se începe demolarea vechiului  stadion ”Gheorghe Hagi”

În luna martie, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că s-a semnat contractul de demolare a vechiului stadion ”Gheorghe Hagi”, iar în luna mai ar trebui ca aceştia să se apuce de treabă. Aşadar, intrăm rapid în luna mai, iar stadionul ”Hagi” este gata să primească primele buldozere.

În proiect este menţionat faptul că întregul proces de demolare trebuie finalizat până la finalul lunii august.

Firma care a câştigat proiectul de demolare, în valoare de aproape 2 milioane de euro, este, de fapt, o asociere de firme: Apolodor Grup Construct (ofertant lider), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociaţii (subcontractant) şi Pop&Asociaţii Consulting Engineers (subcontractant).

Aşadar, nu mai rămâne decât ca demolarea propriu-zisă, iar în acelaşi timp să fie aleasă şi firma care să se ocupe de construcţia noii arene.

  • Noul stadion, care va purta tot numele ”Regelui”, va avea o capacitate de 18.000 de locuri şi va costa peste 80 de milioane de euro.

Iată cele mai interesante firme, doritoare ale proiectului de construcţie, conform focuspress.ro:

  1. Construcţii Erbaşu SA (ofertant leader), Kronlift, SC Coneco Romania SRL, Vialis Engineering, Elmarom Grup, Sectron Guard, Popp&Asociaţii Consulting Engineers , Popp&Asociaţii , MC General Contruct Alfa SRL (subcontractanţi), Tracon SRL (ofertant)
    .
    -  s-au ocupat de construirea stadioanelor Steaua şi Rapid.
     
  2. SSAB-AG (ofertant leader), Quattro Engineeing Solutions SRL, Terratest Geotehnic SA, Popp&Asociaţii, NKY Architects&Engineers, Electroaxa SRL, Sports Fields, Kone Ascensorul, Gazinstal Energy, SSAB International Electric, ACA Zoork Project, MC General Construct Alfa SRL, Popp&Asociaţii Consulting Engineers (subcontractanţi), Metag Insaat Ticaret Anonim Sirketi şi Atelier Unbuilt SRL (ofertanţi).

    - doresc şi construirea noului stadion din Timişoara.

Afla mai multe despre: gheorghe hagistadion 

viewscnt
Articole similare