You are here:

"Când te vedem din nou pe teren?". Radu Drăguşin a răspuns fără ezitare: "Sunt în ultima fază"

"Când te vedem din nou pe teren?". Radu Drăguşin a răspuns fără ezitare: "Sunt în ultima fază"

Stranieri

Comentarii

Radu Drăguşin (23 de ani), fundaşul central român al celor de la Tottenham Hotspur, a vorbit despre revenirea sa pe teren după accidentarea gravă suferită la începutul acestui an.

Internaţionalul român care a îmbrăcat tricoul celor de la Spurs în 37 de partide oficiale se pregăteşte pentru revenirea sa pe gazon.

Fundaşul central cotat la 25.000.000 de euro a cucerit trofeul UEFA Europa League după ce a bifat şapte apariţii pentru Spurs, în faza principală a competiţiei. Întrebat despre momentul revenirii sale, Drăguşin nu este sigur şi preferă să fie precaut şi să nu-şi grăbească revenirea alături de colegii săi de la Spurs.

Radu Drăguşin: "Am sperat până în ultimul moment să nu fie nimic serios"

"Sunt bine, recuperarea e în planul pe care l-am avut iniţial. Sunt într-un moment bun, atât fizic, cât şi mental, şi abia aştept să mă întorc pe teren. (n.r. Când te vedem din nou pe teren?) Nici eu nu am răspuns la această întrebare, dar ideea e că sunt în ultima fază a recuperării.

Uneori, asta e cea mai lungă şi cea mai de durată pentru mine, pentru că sunt în momentul în care simt că mai am puţin, dar în acelaşi timp sunt conştient că nu trebuie să grăbesc această accidentare. E un an destul de dificil să te recuperezi.

(n.r. Cum ai trăit momentul accidentării?) Eu am sperat până în ultimul moment să nu fie nimic serios, deşi în momentul în care m-am accidentat şi eram pe teren, mi-am dat seama că e o senzaţie pe care nu am avut-o niciodată.

Deci ceva tot era acolo. S-a dovedit a fi cel mai rău caz şi a fost destul de greu până am înţeles şi am învăţat să trăiesc cu acest lucru.", a declarat Radu Drăguşin, conform FRF TV.

Tottenham o va întâlni pe PSG, în Supercupa Europei, pe data de 13 august, la Udine.

Afla mai multe despre: radu dragusinechipa nationalatottenham 

viewscnt
Articole similare