Argentinianul Lionel Messi îşi va face debutul în Major League Soccer (MLS), liga profesionistă nord-americană de fotbal, în data de 26 august, când noua sa echipă, Inter Miami, va juca în deplasare cu New York Red Bulls, informează EFE.
Iniţial, Inter Miami trebuia să evolueze pe 20 august, pe teren propriu, în compania echipei Charlotte FC, însă meciul a fost amânat de MLS din cauza participării la Leagues Cup, competiţia care reuneşte cluburi din America de Nord şi Mexic.
Messi este marele protagonist al Leagues Cup, aflată la ediţia sa inaugurală, căpitanul selecţionatei Argentinei marcând şapte goluri în patru meciuri disputate pentru Inter Miami.
Gruparea din Florida, care i-a mai recrutat în această vară pe spaniolii Jordi Alba şi Sergio Busquets, foşti colegi cu Messi la FC Barcelona, este calificată în sferturile de finală ale Leagues Cup, urmând să înfrunte vineri formaţia Charlotte FC.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi, inter miami