Pugilistul mexican Canelo Alvarez l-a învins, sâmbătă, prin KO în repriza a XI-a, pe rusul Serghei Kovalev, câştigând titlul mondial WBO la categoria semigrea, într-o gală care a avut loc la Los Angeles.
Potrivit The Guardian, cei doi pugilişti au luptat cu precauţie mult timp din meci, spre nemulţumirea spectatorilor, care i-au huiduit uneori. Kovalev şi-a ţinut rivalul la distanţă cu alonja sa superioară, în timp ce Alvarez a aşteptat cu răbdare şi a căutat lovitura decisivă. Mexicanul a lovit mult la corp, înainte de a-şi trimite adversarul la podea cu o combinaţie de croşee, mai întâi de stânga, cu care a străpuns apărarea rusului şi apoi de dreapta, decisiv, la mijlocul reprizei a XI-a.
Cu accest succes, Alvarez a devenit campion mondial la patru categorii diferite. Pentru a lupta la semigrea, el a urcat două categorii.
Canelo Alvarez, 29 de ani, a mai câştigat titlurile de campion mondial WBC şi WBO, la semimijlocie, WBC, WBA şi IBF, la mijlocie şi WBA, la supermijlocie. El a ajuns la 53 de victorii în carieră, din care 36 prin KO, o înfrângere şi două meciuri nedecise.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Seghei Kovalev, 36 de ani, are 34 de victorii, din care 29 prin KO, patru înfrângeri şi un rezultate de egalitate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: canelo alvarez