Mii de kilometri parcurşi pe luciul apei lacului Snagov. Indiferent de condiţiile atmosferice. Un efort uriaş pe care canoiştii şi kaiaciştii îl fac de dimineaţă până seara pentru a simţi mirosul aurului Europenelor sau Mondialelor, ca să nu mai vorbim de cel al Jocurilor Olimpice.
Din păcate, însă, răsplata din partea oficialilor nu este nici pe departe una pe măsura aşteptărilor. Şi nu ne referim, aici, în mod special, la partea financiară. Ca orice sportiv al cărui consum de energie este unul foarte mare, măcar hrana ar trebui să fie una de cea mai bună calitate, dar, pare-se că acest lucru nu se întâmplă, potrivit unor surse provenite chiar din anturajul sportivilor.
Telekomsport.ro a aflat că hrana sportivilor este pregătită de doi trei oameni aduşi din comunele învecinate bazei de pregătire de lângă Izvorani, care sunt angajaţi pe post de bucătari, iar meniul, este alcătuit de sportivi, care, din când în când, mai vin cu câte o idee prinsă din cărţile de bucate privind îmbunătăţirea meniului.
„Tot timpul sportivilor li se cere să obţină cele mai bune performanţe, dar când vine vorba de hrană, aceasta este una sărăcioasă, iar meniurile au ajuns să fie alcătuite de sportivi. Este inacceptabil! Cei care sunt angajaţi pe post de bucătari sunt nişte persoane aduse de nicăieri. Asta în condiţiile în care cei de la canotaj beneficiază de serviciile unor bucătari adevăraţi. Calitatea hranei a celor de la canotaj vă pot confirma că aceasta este una de foarte bună calitate. Cei din federaţia de canotaj se ocupă îndeaproape de fiecare detaliu în parte pentru a crea sportivilor cele mai bune condiţii de pregătire. La noi (nr. Kaiac-Canoe), se poate oricum”, a precizat sursa telekomsport. ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cantina de la Bascov închisă din cauza mizeriei?
Conform aceloraşi surse telekomsport.ro, cantina de la Bascov ar fi fost închisă în urmă cu o lună ca urmare a mizeriei descoperită de SANEPID. „Acolo nu se mai putea mânca. Totul era lipicios din cauza mizeriei. SANEPID-ul a închis cantina. Chiar dacă sportivii din loturile naţionale s-ar antrena acolo nu ar avea unde să mănânce”, a mai explicat sursa noastră.
„Doar dacă ne ridicăm vocile putem schimba ceva”
Sursa telekomsport.ro care a dezvăluit acest detaliu din cadrul lotului de kaiac-canoe a precizat că în cantonamentul de la Izvorani lucrurile au ajuns să se rezolve doar datorită unor sportivi sau tehnicieni care au avut curajul să vorbească în faţa şefilor din MTS. „Îmi amintesc că în urma unei vizite făcută în bază de fostul ministru Gabriela Szabo, unul dintre tehnicienii de atunci a avut curajul să-i prezinte ministrului adevăratele probleme. La puţin timp, acestea au fost imediat rezolvate. Nu ştiu dacă i-am spune domnişoarei ministru Ioana Bran cum sunt trataţi sportivii în privinţa alimentaţiei, s-ar putea rezolva ceva. Dar, doar dacă ne ridicăm vocile, putem schimba ceva”, a mai spus sursa telekomsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„V-au sunat cei pe care i-am dat afară?”
Preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bârlădeanu, a parat toate acuzele formulate de sursa telekomsport.ro. „Cantina de la Bascov nu a fost închisă ca urmare a deciziei SANEPID-ului. Acolo se fac nişte lucrări mari. Totul este în refacere. Cât priveşte această problemă cu hrana de proastă calitate, v-a sunat cumva una dintre persoanele pe care am dat-o afară ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la fete? Eu cred ca da! (nr. - râde) Chiar azi am vorbit cu sportivii de la lot şi nu mi s-au plâns de nimic. Cei care obţin rezultate, îşi văd de treaba lor. Nu au ce să comenteze!”, a opinat Bârlădeanu.
Afla mai multe despre: kaiac-canoe,