Partida Sepsi - FC Botoşani, din etapa cu numărul 13 din SuperLigă, va putea fi urmărită de la ora 18:00, în direct pe Orange Sport 1.
Sepsi a reuşit o singură victorie în ultimele 11 dueluri în toate competiţiile. În campionat s-au adunat deja şase eşecuri la rând, iar finanţatorul Laszlo Dioszegi este hotărât să îl demită pe Liviu Ciobotariu dacă partida cu FC Botoşani nu va fi câştigată.
Singura explicaţie pentru această serie de rezultate negative este că antrenorul şi jucătorii şi-au pierdut încrederea în forţele proprii după eliminarea din Europa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Niczuly Roland a prefaţat duelul cu FC Botoşani, în exclusivitate, pentru Orange Sport
Sepsi are un meci important în această seară când se va duela cu FC Botoşani, de la ora 18:00, în direct, pe Orange Sport 1. Niczuly Roland, căpitanul echipei Sepsi, a prefaţat duelul cu moldovenii şi a încercat să îşi motiveze coechipieri.
”Este o atmosferă un pic apasătoare înainte de meciul cu FC Botoşani, aşa cum e şi normal după 6 înfrângeri la rând. Dar sperăm că după meciul de azi să se schimbe acest lucru! Da, am discutat după ultima înfrângere... dar ce discutăm aş vrea să rămână în bucătăria noastră internă.
Nu l-am simţit deloc afectat (n.r. pe Liviu Ciobotariu) din contra ne-a transmis ca are încredere în noi ca să putem să fim din nou echipa aceea puternică de la începutul sezonului”, a declarat Niczuly Roland pentru Orange Sport.
Întrebat ce ar înseamnă pentru Sepsi încă o înfrângere, azi, în meciul cu Botoşani, Roland a mărturisit: ”Nici nu vreau să mă gândesc la acest scenariu, este timpul să avem şi noi o reacţie după aceste rezultate nefaste”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Mesajul căpitanului de la Sepsi, Roland Niczuly: ”Trebuie să câştigăm meciul cu FC Botoşani cu orice preţ!”
Liviu Ciobotariu: ”Este cea mai neagră situaţie din istoria clubului Sepsi”
”Este cea mai neagră situaţie din istoria clubului Sepsi. Nu s-a mai trăit asemenea moment. Este clar că este o situaţie dificilă şi delicată în acelaşi timp. Trăim un vis urât şi parcă nu putem să ne trezim. Este dezamăgire pentru fani, staff şi conducere.
Este o situaţie grea. Ştiu că presiunea este mare şi apasă pe umerii jucătorilor, al staff-ului”, a declarat Ciobotariu la flash-interviu.
Afla mai multe despre: niczuly roland, sepsi, fc botoşani, liviu ciobotariu