Mihai Iosif a fost dat afară de la Rapid în luna martie, după ce echipa a intrat într-o criză de rezultate şi nu se mai regăsea. În locul lui a venit Adi Mutu, care a resuscitat clubul din Giuleşti.
Iosif a reuşit să o promoveze pe Rapid în Liga 1, iar după primele etape ale campionatului, a ajuns chiar pe primele locuri din Liga 1 şi a devenit unul dintre antrenorii români în formă. Totuşi, rezultatele au încetat să mai apară, iar la începutul lunii martie, conducerea a decis să înceteze colaborarea cu Iosif.
Chiar dacă s-a declarat un rapidist convins, plecarea din Giuleşti nu este cel mai mare regret al lui Iosif. Tehnicianului îi pare rău că mama lui nu a apucat să îl vadă cum a promovat-o pe Rapid şi cum a obţinut rezultate cu echipa lui de suflet.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Poate şi asta a fost o problemă!”
”Cu tensiunea mă simt bine în momentul de faţă, am avut probleme atunci, în acele momente, acum sunt bine. Există viaţă după orice, sunt lucruri mult mai tragice în lumea asta şi viaţa merge înainte.
Sper să încep munca în cadrul altei echipe cât mai curând. Sunt în discuţii şi sper să se întâmple în vară această mutare. Îmi doresc să continui pe calea antrenoratului. Nu am fost al Rapidului, am fost a lu’ mama şi a lu’ tata, sunt al familiei mele.
Regretul cel mai mare e că nu m-a văzut mama antrenând în Liga 1 sau promovând, pentru că era o rapidistă înfocată şi cu siguranţă era mândră de mine. În rest, există, da, poate că mi-aş fi dorit împreună cu jucătorii să intrăm în play-off, dar din păcate nu am reuşit acest obiectiv pe care ni l-am impus în vestiar.
Poate şi asta a fost o problemă, că am arătat prea bine la început şi nu a fost ok până la urmă. N-a fost ok pentru că am sperat şi eu şi jucătorii, cărora le mulţumesc, şi n-am putut, am făcut foarte multe egaluri din diferite motive. Ştiţi cum e la fotbal, când nu mai sunt rezultate, anternorul e cel care plăteşte la orice nivel.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aşa e peste tot: şi la Real Madrid, şi la o echipă de Liga 4. S-au schimbat timpurile, lumea vrea repede, acum, astăzi. E o lume mult mai rapidă în evoluţie şi nimeni nu mai are răbdare, nicăieri”, a declarat Mihai Iosif, la Sport Total FM.
Afla mai multe despre: rapid-mihai iosif-liga 1