Neluţu Varga a stabilit o întâlnire cu Dan Petrescu pentru a discuta despre viitorul colaborării lor. De menţionat este faptul că CFR Cluj se află "în obiectiv" la finalul anului 2024.
Viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj este incert, în ciuda faptului că formaţia din Gruia s-a apropiat de primul loc din Superliga.
Ultimul joc din 2024 a fost de bun augur pentru tehnicianul de la Cluj. CFR a învins-o pe Oţelul, iar formaţia din Gruia termină anul cu 35 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După eşecul din derby-ul cu U Cluj, Dan Petrescu a vorbit despre posibila sa demitere de la echipă.
"Întrebaţi-l pe patron. Ar fi normal să ne întâlnim şi să vedem ce putem face în continuare la echipă ca să fie bine. Trebuie să vedem care sunt jucătorii pe care îi putem aduce, jucătorii care trebuie să plece.
Asta nu pot să o decid eu, ci patronul. Dacă nu ştiaţi, mai am doi ani şi jumătate de contract. Asta ca să ştiţi! Eu sunt la dispoziţia clubului. Dacă clubul are alte priorităţi, nu pot să mai fac nimic", a spus Dan Petrescu.
Neluţu Varga spune ce va urma la echipă
Patronul nu doreşte plecarea antrenorului, dar cu toate acestea, tot va exista o discuţie prin care cei doi vor vedea dacă planurile clubului coincid cu cele ale lui Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Se pare că urmează şi mutări la nivelul lotului în pauza de iarnă, probabil anumiţi jucători nu au confirmat şi cel mai probabil se vor despărţi de echipa din Gruia.
”Mâine (n.r.- luni) mă văd cu el şi vom trage linie. Vedem care este decizia lui. Este antrenorul nostru. Eu nu vreau să plece. Dacă se angajează că va îndeplini obiectivul şi se pliază pe ceea ce ne dorim noi, sigur că va rămâne.
Nu am vorbit cu nici un alt antrenor, deocamdată. O să vorbim despre buget, despre ce jucători dăm afară, ce să aducem şi o să vedem dacă se pliază pe ce dorim noi”, a declarat Varga, potrivit Prosport.
Afla mai multe despre: dan petrescu, neluţu varga, cfr cluj