România va juca un amical contra Angliei, duminică, de la ora 21:45, la Middlesborough.
Mirel Rădoi a susţinut o conferinţă de presă premergătoare partidei cu britanicii. Selecţionerul ţării a fost întrebat de jurnaliştii britanici care sunt jucătorii englezi de care îi este cel mai teama. Fostul antrenor de la FCSB a spus că dacă s-ar gândi mai bine, cei 3 oameni din atac ai insularilor pot să fie decisivi.
"Cu toţii ne-am dori să câştigăm, dar trebuie să ne uitam în ultimele 5 partide disputate de naţionala Angliei. Au un golaveraj de 14 cu 1. Va fi un meci destul de intens din punctul ăsta de vedere. Sunt sigur că jucătorii sunt motivaţi deja, pentru că întâlnesc o echipă foarte bună la nivel mondial şi cred eu că toţi fotbaliştii îşi vor dori acest lucru.
Cred că în primul rând, se aseamănă oarecum jocul nostru cu cel a Croaţiei, poate şi sistemul de joc. E clar că ei sunt mai valoroşi, dar cred că din punctul ăsta de vedere, la un meci cu o aşa intensitate, ne putem ridica la acest nivel, iar pentru ei este mult mai uşor să pregătească primul meci de la Campionatul European.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În momentul de faţă, dacă vom nominaliza câţiva jucători buni, asta înseamnă ca vor face parte din primul 11 mâine seară şi nu vreau să dezvălui aceste secrete.
Dintre jucătorii Angliei, oricare poate fi decisiv, dar dacă stau bine să mă gândesc cred ca toţi jucătorii de atac: Kane, Sterling şi Rashford, pot speria orice apărare din lume.
Teamă nu ne este de ei, dar ne vom lua măsuri pentru că cei 3 jucători în momentul în care au spaţii libere, undeva între 7 şi 6 secunde sunt deja în careu adversarului. Trebuie să ne luam măsuri şi să fim precauţi.
De obicei încercăm să avem meciuri complicate din punctul ăsta de vedere. Suntem şi la un schimb de gereraţii, iar jucătorii vor trebui să se confrunte cu anumite probleme. Sunt sigur că mâine seară vom întâmpina o echipa Angliei foarte agresivă. Sunt sigur că vom avea probleme. Va trebui să suferim. Dar mâine seară toţi jucătorii vor dori să joace titulari. Va trebui să alternăm momentele când vom presa şi când ne vom avea o organizare defensivă foarte bună asigurată de dublaj", a spus Rădoi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel rădoi