Real Madrid a fost învinsă de Manchester City cu scorul de 4-0, iar Carlo Ancelotti a lămurit situaţia, imediat după meci, în privinţa viitorului său pe banca tehnică a "galacticilor".
"Nu există niciun dubiu în privinţa mea. Cred că preşedintele clubului a fost foarte clar în urmă cu două săptămâni (n.r. - Florentino Perez a declarat că Ancelotti nu va pleca înainte de 2024).
Înfrângerea asta e doar un pas spre îmbunătăţire. Anul viitor voi fi aici şi mă voi lupta pentru un nou trofeu Champions League. City a jucat mai bine şi a meritat să câştige. A pus multă presiune pe noi la început, pentru că ne-a îngreunat foarte mult jocul. Din acel moment, a fost dificil să revenim în joc. Am încercat în a doua repriză, dar nu ne-a ieşit.
L-am felicitat pe Guardiola, pentru că echipa lui a mai bine decât noi. Anul trecut am reuşit să îi batem, iar anul acesta a fost rândul lor. Au fost superiori, aşa cum am fost şi noi anul trecut”, a declarat Carlo Ancelotti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Manchester City - Real Madrid 4-0
Manchester City a învins-o, miercuri, pe teren propriu, scor 4-0, pe Real Madrid, în returul semifinalei Ligii Campionilor, după golurile marcate de Bernardo Silva, cu "dublă", Militao (autogol) şi Alvarez. Cu 5-1 la general, City s-a calificat în finala competiţiei, unde va juca împotriva echipei italiene Inter Milano.
Realul a rămas doar cu recordul lui Carlo Ancelotti, care a devenit antrenorul cu cele mai multe meciuri în Liga Campionilor – 191. Italianul l-a depăşit pe Alex Ferguson, care are 190 de partide.
Finala Ligii Campionilor din sezonul 2022-2023 se va disputa la Istanbul, în 10 iunie.
Este a cincea finală de Liga Campionilor din ultimii şase ani în care evoluează o reprezentantă a Angliei şi a doua finală pe care Manchester City o va disputa în această competiţie, după cea pierdută în 2021, în faţa echipei Chelsea Londra, scor 0-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- MANCHESTER CITY: Ederson - Walker, Ruben Dias, Akanji - Stones, Rodri - Bernardo Silva, De Bruyne (Foden 84), Ilkay Gundogan (Mahrez 79), Grealish – Haaland (Julian Alvarez 89). ANTRENOR Josep Guardiola
- REAL MADRID: Courtois – Dani Carvajal (Lucas Vazquez 80), Eder Militao, Alaba, Camavinga (Tchouameni 80) - Valverde, Kroos (Marco Asensio 70), Modric (Rudiger 63) – Rodrygo (Dani Ceballos 81), Benzema, Vinicius. ANTRENOR: Carlo Ancelotti
Afla mai multe despre: ancelotti