Real Madrid şi Bayern Munchen au remizat cu scorul de 2-2 pe Allianz Arena, în manşa tur a primei semifinale din UEFA Champions League.
Antrenorul celor de la Real Madrid, Carlo Ancelotti, a subliniat momentele în care echipa sa a încasat cele două goluri şi a menţionat faptul că a fost un moment de slăbiciune pentru jucătorii săi. Ancelotti a remarcat şi diferenţa de formă dintre cele două echipe, însă, nu îşi face griji în privinţa meciului de săptămâna viitoare, de pe Santiago Bernabeu.
Carlo Ancelotti: "Au arătat cea mai bună versiune şi noi nu"
"Momentul nostru de slăbiciune a fost începutul reprizei secunde şi atunci am primit două goluri. Au arătat cea mai bună versiune şi noi nu, dar avem timp să o arătăm miercurea viitoare. Prima repriză am atacat, dar cu puţină intensitate. A doua repriză când au trecut în faţă pe tabela de marcaj am început să apăsăm puţin mai mult pedala de acceleraţie.
Senzaţia a fost că ne simţeam confortabil, dar intensitatea lipsea. Am terminat meciul suficient de bine", a declarat Carlo Ancelotti, după meciul de pe Allianz Arena, citat de Marca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înainte de duelul crucial din UEFA Champions League, madrilenii o găzduiesc pe Cadiz, în La Liga. Situaţia în clasament este una excelentă pentru echipa din capitala Spaniei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Real Madrid are un avans de 11 puncte faţă de echipa de pe locul secund, FC Barcelona, pe care a învins-o în ultimul "El Clasico", un rezultat care i-a permis să se îndepărteze considerabil în clasament. Girona şi Atletico Madrid completează primele patru poziţii, clasări care duc spre grupele UEFA Champions League, în sezonul viitor.
- Citește și
- TAS a suspendat sancţiunea lui Gabigol, care poate astfel să joace din nou
- MM Stoica a intervenit după ce Tudorel Stoica a spus că FCSB nu există! "Din fotografie reiese faptul că această echipă…"
- Motivul pentru care Dan Petrescu a preluat CFR Cluj din timpul sezonului: „Ăsta e marele avantaj!” | EXCLUSIV
- Lovitură pentru Dinamo! Suspendare de şase etape pentru atacantul titular al lui Kopic. A primit şi 10.000 de lei amendă
- Performanţă de senzaţie pentru Dinamo Bucureşti! Campioana României s-a calificat la Turneul Final Four al European League
- Mircea Lucescu dezvăluie o fraudă de proporţii în fotbalul românesc: „Au câştigat titlul pentru că a vrut cineva!” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: carlo ancelotti, real madrid, bayern munchen, uefa champions league