Carlos Alcaraz (22 de ani) este în continuare lider în clasamentul ATP, iar jucătorul român cel mai bine clasat este Filip Cristian Jianu (24 de ani).
Carlos Alcaraz se menţine lider ATP. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
Clasamentul ATP rămâne neschimbat în primele locuri luni, fiind în continuare dominat de Carlos Alcaraz (locul 1), Jannik Sinner (locul 2) şi Alexander Zverev (locul 3), în contextul începerii turneului Masters 1000 de la Monte-Carlo, care dă startul sezonului pe zgură.
O singură schimbare are loc săptămâna aceasta în Top 10: ajungând în sferturile de finală la Marrakech, Ben Shelton a acumulat 40 de puncte, suficiente pentru a ocupa locul 8, devansându-l pe Taylor Fritz (9).
După victoria de la Houston, Tommy Paul revine în Top 20 (locul 19, +3), în timp ce Mariano Navone, câştigătorul turneului de la Bucureşti, urcă 18 locuri până pe locul 42. Rafael Jodar urcă la rândul său 32 de locuri după titlul câştigat la Marrakech, ajungând pe locul 57, cea mai bună clasare a sa la vârsta de 19 ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Primul român în clasamentul ATP este Filip Cristian Jianu, care se află pe locul 267, după o coborâre de 21 locuri, cu 200 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Primele 10 locuri în clasamentul ATP la data de 6 aprilie 2026:
- 1. Carlos Alcaraz (Spania) 13.590 puncte
- 2. Jannik Sinner (Italia) 12.400
- 3. Alexander Zverev (Germania) 5.205
- 4. Novak Djokovic (Serbia) 4.720
- 5. Lorenzo Musetti (Italia) 4.265
- 6. Alex De Minaur (Australia) 4.095
- 7. Felix Auger-Aliassime (Canada) 4.000
- 8. Ben Shelton (SUA) 3.900 (+1)
- 9. Taylor Fritz (SUA) 3.870 (-1)
- 10. Daniil Medvedev (Rusia) 3.610
Afla mai multe despre: tenis, carlos alcaraz, jannik sinner








