Daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, a câştigat, duminică, Turneul Campioanelor, de la Singapore, învingând-o în finală pe sportiva americană Venus Williams, numărul 5 mondial, scor 6-4, 6-4.
Daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, a câştigat, duminică, Turneul Campioanelor, de la Singapore, învingând-o în finală pe sportiva americană Venus Williams, numărul 5 mondial, scor 6-4, 6-4.
Wozniacki, în vârstă de 27 de ani, s-a impus într-o oră şi 29 de minute în faţa americancei de 37 de ani.
Acesta este al 27-lea trofeu din cariera Carolinei Wozniacki, al doilea din 2017 (după Tokyo).
Wozniacki a mai fost finalistă la Turneul Campioanelor în 2010, când a fost învinsă de Kim Clijsters.
În schimb, Venus Wiliams a câştigat Turneul Campioanelor în 2008 şi în 2009 a pierdut finala competiţiei în faţa surorii sale Serena.
Wozniacki a ajuns în finală trecând în penultimul act de Karolina Pliskova, locul 3 mondial, rezultat în urma căruia Simona Halep încheie anul pe primul loc în ierarhia mondială. Singura care ar fi putut să o întreacă pe Halep era Karolina Pliskova, dacă ar fi câştigat turneul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wozniacki, williams, turneul campioanelor