You are here:

Caroline Wozniacki, deţinătoarea trofeului, eliminată de la Turneul Campioanelor. Se ştiu primele două semifinaliste

Caroline Wozniacki, deţinătoarea trofeului, eliminată de la Turneul Campioanelor. Se ştiu primele două semifinaliste

Tenis

Comentarii

Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina s-a calificat, joi, în semifinalele Turneului Campioanelor, încheind Grupa Albă pe primul loc, după ce a învins-o pe daneza Caroline Wozniacki, locul 3 WTA şi câştigătoarea de anul trecut a competiţiei.

Svitolina s-a impus cu scorul de 5-7, 7-5, 6-3, în două ore şi 35 de minute.

Tot joi, Karolina Pliskova, locul 8 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Petra Kvitova, locul 5 WTA.

În primele două etape ale Grupei Albe, s-au înregistrat următoarele rezultate: Caroline Wozniacki – Karolina Pliskova 6-2, 6-4, Petra Kvitova – Elina Svitolina 6-3, 6-3; Caroline Wozniacki – Petra Kvitova 7-5, 3-6, 6-2, Elina Svitolina – Karolina Pliskova 6-3, 2-6, 6-3.

Clasamentul final al grupei este următorul: 1. Elina Svitolina, 2. Karolina Pliskova, 3. Caroline Wozniacki, 4. Petra Kvitova. Svitolina şi Pliskova s-au calificat în semifinale, iar Wozniacki şi Kvitova au fost eliminate.

În Grupa Roşie, înaintea ultimelor meciuri, programate vineri, clasamentul este următorul: 1. Sloane Stephens (locul 6 WTA), 2. Kiki Bertens (9 WTA), 3. Angelique Kerber (2 WTA), 2. Naomi Osaka (4 WTA).

Vineri vor avea loc confruntările Naomi Osaka (Japonia) – Kiki Bertens (Olanda) şi Angelique Kerber (Germania) – Sloane Stephens (SUA).

Rezultatele de până acum sunt următoarele: Naomi Osaka – Sloane Stephens 7-5, 4-6, 6-1, Angelique Kerber – Kiki Bertens 1-6, 6-3, 6-4; Angelique Kerber – Naomi Osaka 6-4, 5-7, 6-4, Sloane Stephens – Kiki Bertens 7-6 (4), 2-6, 6-3.

În semifinale, se întâlnesc prima clasată din Grupa Roşie cu a doua clasată din Grupa Albă şi a doua clasată din Grupa Roşie cu prima clasată din Grupa Albă.

Anul trecut, trofeul a fost câştigat de Caroline Wozniacki.

Afla mai multe despre: wozniackitenisturneul campioanelor 

viewscnt
Articole similare