You are here:

Câştigătorul US Open în acest an a acceptat o suspendare voluntară provizorie pentru dopaj! Informaţiile despre tenismen

Câştigătorul US Open în acest an a acceptat o suspendare voluntară provizorie pentru dopaj! Informaţiile despre tenismen

Tenis

Comentarii

Australianul Max Purcell, de două ori campion de Grand Slam la dublu, a ales să primească o suspendare voluntară provizorie în cadrul Programului Anti-Doping în tenis, a anunţat luni Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), potrivit Reuters.

Australianul Max Purcell a acceptat o suspendare voluntară provizorie pentru dopaj

ITIA a precizat că Purcell, locul 12 mondial la dublu, a recunoscut o încălcare a regulilor referitoare la utilizarea unei "metode interzise" şi a solicitat începerea unei suspendări provizorii la 10 decembrie, suspendare care a intrat în vigoare două zile mai târziu.

"Timpul servit în cadrul suspendării provizorii va fi creditat pentru orice sancţiune viitoare", a precizat ITIA într-un comunicat, fără a oferi detalii suplimentare.

Tennis Australia a anunţat că ITIA a confirmat că încălcarea a fost legată de utilizarea unei metode interzise mai degrabă decât de prezenţa unei substanţe interzise.

„Deoarece problema este în prezent în curs de investigare, este inadecvat să comentăm mai mult în acest moment”, a adăugat forul.

În vârstă de 26 de ani, sportivul care a câştigat titlul de dublu la Wimbledon în 2022 şi titlul de dublu la US Open în 2024, are interdicţia de a juca, de a antrena sau de a participa la orice eveniment autorizat de organismele de conducere ale sportului sau de asociaţiile naţionale.

Afla mai multe despre: max purcellmax purcell suspendare 

viewscnt
Articole similare