Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cât timp mai are Pisa la dispoziţie pentru a-l transfera definitiv pe Olimpiu Moruţan. Galatasaray nu vrea să lase la preţ

Cât timp mai are Pisa la dispoziţie pentru a-l transfera definitiv pe Olimpiu Moruţan. Galatasaray nu vrea să lase la preţ
Comentarii

Olimpiu Moruţan (23 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi jucători din Serie B, iar turcii de la Galatasaray nu mai doresc să scape de el cu orice preţ.

Fotbalistul român a fost titular, marţi, în partida pe care echipa sa, Pisa, a câştigat-o în deplasare contra Parmei, scor 1-0.

Chiar dacă nu şi-a pus amprenta pe tabela de marcaj, Olimpiu Moruţan a beneficiat de un marcaj extrem de strâns. Semn că antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, i-a pregătit un regim special.

Pisa trebuie să se decidă până la finalul lunii mai

În acest sezon din Serie B, Olimpiu Moruţan a marcat 6 goluri şi a oferit 7 pase decisive, în 25 de partide. Aşadar, a contribuit decisiv la 13 goluri ale echipei sale, având o medie de un gol sau o pasă de gol la două partide, ceea ce nu este deloc un lucru la îndemâna oricui.

Potrivit presei din Turcia, data limită până când Pisa poate activa clauza de transfer definitiv a lui Olimpiu Moruţan - pentru 5,5 milioane de euro - este de 31 mai.

Dacă până la acea dată nu va fi făcut oferta oficială, conform înţelegerii actuale, atunci Galatasaray va refuza să-l lase să se transfere la Pisa.

Mai există posibilitatea ca acea clauză, de 5,5 milioane de euro, să se activeze automat în momentul în care Pisa va promova în Serie A.

În acest moment, Pisa se află pe locul 5, cu 41 de puncte, la cinci puncte de locul secund, ocupat de Genoa, dar care are un meci mai puţin disputat.

  • Barajul pentru promovarea în Serie A se va disputa la finalul lui mai, înainte de 31.

Galata vrea mai mulţi bani pe Moruţan

Turcii anunţă că sunt încântaţi de evoluţiile lui Olimpiu Moruţan din acest sezon şi nu ar vedea nicio problemă dacă acesta nu s-ar transfera la Pisa.

Galatasaray este încrezătoare că poate încasa chiar mai mulţi bani în schimbul lui Moruţan, în vară, deoarece este un jucător extrem de apreciat şi căutat de cluburi importante ale Europei.

Afla mai multe despre: morutanpisagalatasaray 

viewscnt
Articole similare