Dan Petrescu a dezvăluit că se va baza şi în sezonul viitor pe veteranul Ciprian Deac.
”Cât timp va mai juca Ciprian Deac la CFR?” Dan Petrescu a dat răspunsul pe loc: ”Eu zic că trece de vârsta asta!”
Deac şi-a petrecut aproape toată cariera la CFR, iar jucătorul a împlinit 36 de ani în luna februarie. De asemenea, el a contribuit decisiv la cele 5 titluri consecutive din Liga 1 pe care echipa ardeleană a reuşit să le cucerească.
Chiar dacă are o vârstă înaintată, Ciprian Deac a jucat în 55 de meciuri pentru CFR sezonul trecut, a reuşit 12 goluri şi 15 pase de gol. Fotbalistul mai are contract până în 2024, dar Dan Petrescu susţine că mijlocaşul poate juca pentru echipa ardeleană până la 40 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Deac arată bine la antrenamente, la test. La test a fost cel mai bun. Cred că mai joacă patru ani, până la 40-41. Eu sunt sincer, asta e părerea mea, nu cred că se va lăsa mai repede de 40 de ani.
Până la 40 de ani jucător, iar după nu sunt eu în măsură, dar cred că cei din conducere s-au gândit. Depinde ce vrea el, hai să-l lăsăm, că e jucător. După aia, ne gândim şi la ce face el după”, a spus Dan Petrescu, în cantonamentul din Austria.
În total, Deac a cucerit 14 trofee cu CFR, iar fotbalistul este evaluat la 900.000 de euro, potrivit site-urilor de specialitate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr-liga 1-deac