You are here:

Cătălin Cîrjan a dezvăluit cum a înfruntat durerea şi a revenit mai puternic după accidentările din Anglia: "Nu mă puteam mişca" | EXCLUSIV

Cătălin Cîrjan a dezvăluit cum a înfruntat durerea şi a revenit mai puternic după accidentările din Anglia: "Nu mă puteam mişca" | EXCLUSIV

Dinamo București

Comentarii

Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, a povestit despre perioadele dificile din Anglia, accidentările grave şi sprijinul familiei care l-a ajutat să treacă peste ele.

Cătălin Cîrjan traversează o perioadă foarte bună la Dinamo, unde, în acest sezon, a fost căpitanul echipei, primind banderola din partea lui Zeljko Kopic. Fotbalistul a vorbit recent, la emisiunea "Întrebaţi şi Voi”, despre perioadele dificile din cariera sa, petrecute în Anglia, când a trecut prin accidentări serioase şi momente grele de recuperare. Cîrjan a povestit despre sprijinul familiei şi despre cum visul său de a ajunge la cel mai înalt nivel l-a ajutat să depăşească momentele dificile.

"(Dacă ar fi să nominalizezi un singur om care te-a ajutat în Anglia, când ţi-a fost greu, cine ar fi?)

Primul gând sare la familia mea. Nu pot să spun un singur om, pentru că au fost momente frumoase în Anglia, dar şi unele foarte grele. Mă gândesc la accidentările mele, când am avut dureri foarte mari. Să vă spun un mic episod: seara, dormeam şi nu mă puteam mişca. Cei care au trecut prin operaţia asta ştiu ce înseamnă. Părinţii mei dormeau şi îmi ţineau piciorul în mână, ca să nu mă doară. Au făcut sacrificii imense şi le mulţumesc din suflet. Fără ei, nu aş fi ajuns până aici.

Ţi-ai găsit forţa interioară să treci prin dramele acestea?

Da, pentru că visul meu este mult mai mare decât orice durere. Îmi doresc foarte mult să ajung la cel mai înalt nivel şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al familiei, am trecut peste toate.

(Te-a ajutat acest episod şi în maturizarea ta?)

Da, m-a ajutat foarte mult. Prima dată am avut ligament încrucişat la 14 ani, când alţi copii erau afară şi se jucau, iar eu am fost pe patul de operaţie. Am trecut prin recuperare şi a fost foarte greu pentru mine. La prima accidentare a fost puţin mai uşor, pentru că aveam 14 ani şi nu înţelegeam ce înseamnă această accidentare. Tata îmi spunea că în 2–3 săptămâni o să revin, încercând să mă ajute mental să trec mai uşor peste situaţie.

La a doua accidentare a fost mai greu. Aveam 18 ani, eram într-o perioadă foarte bună, eram cu echipa mare de la Arsenal, şi a venit această accidentare, una complicată: ligament încrucişat, colateral şi menisc. A trebuit să stau un an şi jumătate. A fost un moment foarte greu", a spus Cătălin Cîrjan, la "Întrebaţi şi Voi".

 

Afla mai multe despre: cătălin cîrjandinamoangliaaccidentări 

viewscnt
Articole similare