You are here:

Câţi bani au câştigat prietenii fotbalistului de la Sevilla care a încasat galbene intenţionat: "Se dovedeşte că nu a fost foarte deştept"

Câţi bani au câştigat prietenii fotbalistului de la Sevilla care a încasat galbene intenţionat: "Se dovedeşte că nu a fost foarte deştept"
Comentarii

Ziarul spaniol El Confidencial a scris miercuri că fundaşul central de la FC Sevilla, Kike Salas, acuzat că a aranjat pariuri şi arestat marţi de poliţie, a adus unor apropiaţi câştiguri de cel puţin 9.000 de euro, punându-i pe aceştia să parieze pe cartonaşele galbene pe care urma să le încaseze jucătorul andaluzilor.

Kike Salas le-ar fi adus unor prieteni apropiaţi câştiguri de cel puţin 9.000 de euro

Fundaşul central al clubului FC Sevilla, Kike Salas, a fost arestat marţi de Poliţia Naţională pentru că ar fi provocat primirea unor cartonaşe galbene în şase meciuri din sezonul trecut, pentru ca persoane din anturajul său să poată câştiga bani din pariuri. El Confidencial a dezvăluit miercuri că, în total, apropiaţi ai lui au obţinut cel puţin 9.000 de euro datorită acestor pariuri.

În orice caz, aceasta este suma care ar fi fost primită de două persoane din cercul apropiat de prieteni al jucătorului. Poliţia consideră, de asemenea, că informaţiile despre cartonaşele galbene „trucate” ar fi putut ajunge şi la alte persoane apropiate jucătorului, iar în cazul acesta câştigurile reale ar fi putut fi mai mari. Deocamdată, un tribunal din Morón de la Frontera, oraşul natal al fotbalistului în vârstă de 22 de ani, îi cercetează pe cele două persoane şi pe jucător pentru o presupusă infracţiune de înşelăciune, care presupune o pedeapsă de la şase luni la trei ani de închisoare. Nu este exclusă efectuarea altor arestări.

Justiţia spaniolă investighează acum pariurile care au fost plasate într-o casă de pariuri din Morón de la Frontera şi pe alte cinci site-uri de pariuri online. De asemenea este investigată şi posbilitatea ca aceste informaţii despre cartonaşe galbene să fi putut circula în străinătate şi influenţa pe care ar fi avut-o asupra pariurilor ce au fost făcute în afara Spaniei.

Francesco Baranca, consilier al echipei de integritate sportivă, explică modul cum este gestionată această situaţie: „Este foarte uşor să prinzi acest tip de persoană. O sumă mare de bani este detectată în timpul unui eveniment pe acelaşi pariu. În cazul lui Kike Salas, se dovedeşte că nu a fost foarte deştept, plasând pariuri la aceleaşi case de pariuri şi în acelaşi oraş”, a spus Baranca.

Solicitat să se prezinte marţi în faţa unui magistrat, Kike Salas şi-a invocat dreptul de a nu depune mărturie şi şi-a predat telefonul mobil pentru a fi investigat. Salas şi-a prelungit recent contractul cu FC Sevilla, până în iunie 2029, iar suma pe care o câştigă este de 360.000 de euro pe an.

Afla mai multe despre: sevillakike salas 

viewscnt
Articole similare