You are here:

Cazul Abidal: parchetul spaniol solicită redeschiderea anchetei în cazul transplantului de ficat

Cazul Abidal: parchetul spaniol solicită redeschiderea anchetei în cazul transplantului de ficat

FC Barcelona

Comentarii

Parchetul spaniol a anunţat, luni, că a cerut redeschiderea anchetei în cazul transplantului de ficat de care a beneficiat în 2012 fotbalistul Eric Abidal, în prezent director sportiv la FC Barcelona, după publicarea de informaţii privind un eventual trafic de organe.

"Parchetul informează că a cerut, vineri, 20 iulie, redeschiderea dosarului Abidal", a anunţat Ministerul Public.

Transplantul la care a fost supus Abidal a revenit în atenţie după publicarea la începutul lunii a interceptărilor unor discuţii telefonice ale fostului preşedinte de la FC Barcelona, Sandro Rosell, care lăsa să se înţeleagă că oficialii clubului au cumpărat ilegal un ficat pentru jucătorul său.

Fostul jucător francez, clubul şi Spitalul Clinic din Barcelona au dezminţit vreo neregulă în cadrul acestui transplant.

Organizaţia naţională de transplant, din cadrul Ministerului spaniol al Sănătăţii, a efectuat o anchetă în acest caz şi a asigurat că procesul a fost realizat "în conformitate cu legea".

Afla mai multe despre: abidaltransplatanchetă 

viewscnt
Articole similare