You are here:

Ce a declarat David Miculescu, după ce a înscris în poarta lui Dinamo Kiev

Ce a declarat David Miculescu, după ce a înscris în poarta lui Dinamo Kiev

Superliga

Comentarii

FCSB a pierdut al doilea amical din Antalya, 1-2 cu Dinamo Kiev. Unicul gol al campioanei a fost semnat de David Miculescu. În prima partidă de pregătire din Turcia, roş-albaştrii au învins-o pe Hamburg, cu 2-1.

Înfrângerea cu Dinamo Kiev nu i-a afectat pe cei de la FCSB. Reacţia lui David Miculescu

”Suntem foarte bine, chiar dacă astăzi nu am reuşit să câştigăm. Până la urmă, a fost un meci amical. Eu sunt bucuros că am reuşit să ieşim toţi sănătoşi din acest meci, chiar dacă Darius Olaru s-a accidentat în primul şi ne pare rău pentru el. Acum ne pregătim pentru meciul din campionat cu Hermannstadt, care este cel mai important.

A fost un meci bun, sunt foarte bune meciurile amicale din cantonament. Ne-am pregătit foarte bine în acest cantonament şi sperăm ca în meciul cu Hermannstadt să se vadă de ce am fost aici, să câştigăm.

Golul mi-a prins bine, m-am bucurat că am înscris, dar din păcate nu am reuşit să egalăm pe final. Pentru mine nu contează cine intră, cât timp sunt aici, la Steaua (n.r. FCSB), sunt jucători foarte buni”, a spus David Miculescu, după FCSB - Dinamo Kiev 1-2.

Elias Charalambous, antrenorul campioanei României, a început meciul din Antalya cu formula Zima – Pantea, M. Popescu, Ngezana, Kiki – Edjouma, Baba Alhassan – M. Ştefănescu, Al. Băluţă, Octavian Popescu – D. Miculescu.

În partea secundă au mai jucat Cisotti, Şut, V. Creţu, Bîrligea, Radunovic şi Mihai Toma, Udrea şi Colibăşanu.

Afla mai multe despre: fcsbdarius olaru 

viewscnt
Articole similare