Joaquin Caparros, selecţionerul Armeniei, a declarat că a avut foarte mare încredere în jucătorii săi că pot scoate un rezultat bun cu România. Naţionala noastră a pierdut cu 3-2 în Armenia, în preliminariile CM Qatar 2022.
Selecţionerul Armeniei a reuşit o nouă surpriză, după ce în etapa trecută învinsese Islanda cu 2-0. Armenia s-a impus cu 3-2 în faţa României şi este lideră în grupă, cu maximum de puncte în trei partide. Joaquin Caparros a declarat că este o grupă foarte dificilă, dar a avut mare încredere în jucătorii săi.
Ce a declarat Joaquin Caparros, selecţionerul Armeniei, după succesul istoric cu România
Pentru prima dată în istorie, Armenia a reuşit să câştige în faţa României. Jucătorii lui Joaquin Caparros s-au impus cu 3-2, după ce au fost conduţi cu 2-1. Armenii au revenit pe final, după ce George Puşcaş a fost eliminat.
Joaquin Caparros a declarat că acest rezultat l-a făcut fericit şi subliniază determinarea pe care jucătorii săi au arătat-o în aceste trei partide, lucru care a făcut diferenţa. De altfel, Armenia traversează o perioadă senzaţională în istoria sa, cu o serie de cinci meciuri fără înfrângere, dintre care trei sunt victorii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joaquin Caparros mai spune că a studiat bine naţionala României şi că a organizat jocul în cel mai mic detaliu, în timp ce fotbaliştii armeni i-au pus în practică indicaţiile:
”Am avut multă încredere în jucătorii noştri. Cu toate acestea, ştiam că ne vom confrunta cu o provocare foarte dificilă, deoarece grupa este foarte dificilă, cu echipe care au o istorie bogată în fotbal. Cu toate acestea, fotbaliştii echipei naţionale a Armeniei au dovedit ce înseamnă tricoul echipei naţionale.
Sunt foarte fericit că am obţinut un astfel de succes. Acest succes aparţine ţării, fanilor, fotbaliştilor. S-a jucăt cu tot devotamentul. Acestă victorie este a ţării noastre. De la început totul a fost bine organizat. Când ceva nu este în regulă cu echipa, este nevoie de timp, trebuie să fii răbdător”, a declarat Joaquin Caparros.
Ulterior, antrenorul spaniol în vârstă de 65 de ani a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care şi-a felicitat jucătorii:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Aţi luptat din primul minut până la final. Aţi dat totul pentru colegii voştri şi pentru ţara voastră. Meritaţi victoria mai mult decât oricine. Suntem foarte fericiţi că am putut aduce victoria pentru fanii noştri”, a scris Capparos.
Naţionala României a pierdut cu 3-2 în Armenia şi a adunat doar trei puncte în primele trei partide, deşi obiectivul anunţat a fost de şapte puncte. Armenia conduce grupa cu maximum de puncte, după victoriile cu Lichtenstein, Islanda şi România.
- Citește și
- Hagi, aproape de un nou transfer important. Radu Boboc e dorit în Olanda, în urma evoluţiilor de la EURO U21
- OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat până la finalul sezonului. Antrenorul a preluat-o pe Al Ahli, echipa lui Mitriţă
- Patru de la Norvegia, trei de la Armenia, două de la Islanda, urmează Liechtenstein. Cifrele lui Mirel Rădoi la echipa naţională
- Atletico Madrid vrea să transfere un titular de la AS Roma. Fotbalistul este şi pe radarul Barcelonei
Afla mai multe despre: joaquin caparros