În lipsa lui Dan Petrescu, Marius Bilaşco a fost cel care a reprezentat CFR Cluj la flash interviurile de la finalul partidei cu FC Botoşani, câştigată cu 1-0.
"Gândiţi-vă în ce condiţii... nu ne-am antrenat 10 zile. Aceşti băieţi sunt nişte eroi. Aş vrea să îi felicit pentru că au trecut prin momente grele, cu toţii am trecut. Această victorie înseamnă enorm. Ne obligă la mai mult, avem speranţa că noi trebuie să luptăm până la final.
Am fost echipa mult mai prezentă în joc. Au fost puţine momente când Botoşani a reuşit să se apropie de poartă. Golul vine dintr-o fază clară, am avut şi henţ şi fault în aceeaşi fază", a spus Bilaşco despre victoria din Gruia, de marţi seară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Oficialul campioanei României a dezvăluit că Dan Petrescu tot în spital, după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus: "Dan este în continuare în spital şi a fost dezamăgit de unele ştiri. El este sub supraveghere medicală, este monitorizat de toţi doctorii. Cu siguranţă a ţinut legătura cu Bordeianu".
Astfel, pe banca celor de la CFR a stat Bordeianu, din moment ce şi secundul Curelea este infectat cu coronavirus. În tribună, Marius Bilaşco a stat alături de Marian Copilu şi a explicat motivul pentru care au luat această decizie, de a sta aproape de gazon: "Am stat în spatele băncii pentru că am vrut să fim aproape de jucători. Au avut nevoie de încurajări în timpul meciului, efortul a fost unul mare. Noi nu ne-am antrenat, cu atât mai mult să vii să joci cu o echipă care a fost în ritm, misiunea noastră a fost şi mai dificilă".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius bilasco