You are here:

Ce a însemnat VAR în fotbalul românesc: peste 1.300 de faze, 91 de decizii iniţiale modificate. Cum arată statisticile

Ce a însemnat VAR în fotbalul românesc: peste 1.300 de faze, 91 de decizii iniţiale modificate. Cum arată statisticile

Superliga

Comentarii

Sistemul VAR a avut un rol semnificativ în sezonul regulat al SuperLiga României şi în Cupa României Betano, contribuind la corectarea mai multor decizii de arbitraj. Conform datelor furnizate de Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), în cele 254 de meciuri disputate cu asistenţă VAR în cele două competiţii – în alte două partide sistemul nefuncţionând – au fost analizate peste 1.300 de faze, iar arbitrii şi-au schimbat decizia iniţială de 91 de ori după intervenţia arbitrajului video.

În acest sezon, în cele 254 de partide în care s-a folosit VAR, au fost verificate 1.358 de incidente, ceea ce înseamnă o medie de 5,34 faze analizate pe meci. În total, s-au înregistrat 91 de intervenţii VAR, echivalentul unei intervenţii la aproximativ fiecare 2,79 meciuri.

Dintre acestea, 28 au fost intervenţii pentru decizii factuale:

  • 15 situaţii în care un gol acordat iniţial a fost anulat pentru ofsaid;

  • 6 cazuri în care decizia de ofsaid a fost corectată şi golul a fost validat;

  • 3 situaţii în care un penalty a fost schimbat în lovitură liberă directă din afara careului;

  • 1 gol anulat pentru henţ în atac;

  • 1 situaţie în care o decizie de ofsaid a fost modificată în penalty;

  • 2 cazuri în care o lovitură liberă directă a fost transformată în penalty.

În plus, în 63 de situaţii decizia iniţială a fost schimbată după analiza la monitor (OFR – On-Field Review):

  • 4 penalty-uri acordate pentru fault au fost anulate;

  • 4 penalty-uri acordate pentru henţ au fost anulate;

  • 1 penalty acordat iniţial a fost anulat pentru simulare;

  • 6 cartonaşe galbene au fost transformate în cartonaşe roşii;

  • 8 goluri au fost anulate pentru o abatere în faza de construcţie a atacului (APP);

  • 1 eliminare pentru oprirea unei ocazii clare de gol (DOGSO) a fost anulată după identificarea unei abateri în faza de construcţie;

  • 2 faze în care un gol sau un penalty au fost anulate pentru ofsaid în faza de construcţie;

  • 13 penalty-uri au fost acordate pentru henţ;

  • 11 penalty-uri au fost acordate pentru fault;

  • 7 cartonaşe roşii au fost acordate pentru fault grosolan;

  • 4 cartonaşe roşii pentru comportament violent;

  • 2 cartonaşe roşii pentru oprirea unei ocazii clare de gol (DOGSO).

Afla mai multe despre: var superligastatistici superliga 

viewscnt
Articole similare