You are here:

Ce a remarcat Ionuţ Chirilă după partida dintre CFR şi FCSB: ”Becali a avut dreptate doar pe jumătate!”

Ce a remarcat Ionuţ Chirilă după partida dintre CFR şi FCSB: ”Becali a avut dreptate doar pe jumătate!”

FCSB

Comentarii

Ionuţ Chirilă a tras mai multe concluzii după partida dintre CFR şi FCSB.

Echipa FCSB a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, formaţia CFR Cluj, în cadrul etapei a 24-a din Superligă. A fost a doua înfrângere consecutivă a clujenilor pe teren propriu.

Partida de la Cluj a început cu 10 minute întârziere din cauza unor probleme apărute la instalaţia de nocturnă a arenei Dr. Constantin Rădulescu. 

Pe un gazon îngheţat şi o temperatură cu multe grade minus, prima repriză a întâlnirii a fost una alertă, dominată de echipa bucureşteană şi cu intervenţii excelente ale celor doi portari: Scuffet (CFR Cluj) şi Târnovanu (FCSB). 

În repriza secundă, ritmul jocului a mai scăzut, gazdele au dominat, dar cei care au înscris au fost bucureştenii. Edjouma l-a deschis pe Octavian Popescu în careul clujean, acesta a pasat tot lui Edjouma, care a înscris cu o scăriţă în minutul 88.

Ionuţ Chirilă a fost fascinat de jocul pe care l-a arătat FCSB. Fostul antrenor i-a transmis lui Becali că echipa lui a jucat bine pentru că prestaţia CFR-ului a fost una slabă. 

”Becali a avut dreptate doar pe jumătate!”

”Vom vedea ce se va întâmpla la FCSB. FCSB încă are fluctuaţii. A pierdut un meci cu Farul, cu 2-3, şi a câştigat un meci în faţa unui CFR care a fost de nerecunoscut.

Gigi Becali, până la urmă, a avut dreptate pe jumătate. A spus aşa: 'Dacă vom juca ca la Cluj, avem şanse mari să câştigăm campionatul!'.

Dar eu trebuie să completez aici şi să-i spun, că  dacă vor juca ca la Cluj au şanse mari să câştige campionatu, în condiţiile în care şi CFR va juca la fel ca la Cluj, adică foarte prost. 

CFR a jucat foarte prost, lucru recunoscut şi de Dan Petrescu. Însă a fost prima dată când FCSB-ul a demonstrat forţă colectivă şi mi-a plăcut că au construit atacuri poziţionale, în condiţii de adversitate şi spaţiu mic în terenul advers, au forţat jocul de combinaţii, au ştiut să creeze superioritate numerică, au învăţat unghiurile de joc, şi asta le-a adus o victorie pe deplin meritată.

Iar faza golului este o fază nu întâmplătoare, e o fază foarte bine lucrată. Acum, vom vedea ce de va întâmpla mai departe. Ei trebuie să continue seria victoriilor”, a declarat Ionuţ Chirilă pentru sport.ro.

Afla mai multe despre: fcsb-cfr-ionuţ chirilă 

viewscnt
Articole similare