Portughezul Cristiano Ronaldo a înscris două goluri, sâmbătă, pentru Manchester United, în meciul de pe teren propriu cu echipa Newcastle United, contând pentru etapa a patra a campionatului Angliei.
Ronaldo a revenit în această lună la Manchester United, echipă pentru care a mai jucat în perioada 2003-2009.
Manchester United s-a impus cu scorul de 4-1 în meciul de acasă cu Newcastle. Ronaldo a marcat în minutele 45+2 şi 62. Celelalte goluri ale învingătorilor au fost înscrise de Fernandes ’80 şi Lingard ‘90+2, iar pentru oaspeţi a marcat Manquillo ’56.
”A fost ceva senzaţional. Eram foarte emoţionat înainte de meci. Primirea făcută de fani a fost incredibilă. Sunt aici să câştig meciuri şi să-mi ajut echipa să câştige.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După golul doi a fost extraordinar. Îmi doream să joc bine, să marchez, să-mi ajut echipa. Mi-au cântat numele a fost splendid” a spus Cristiano Ronaldo, imediat după meci.
El a postat ulterior şi un mesaj pe reţelele de socializare despre revenirea sa pe Old Trafford:
”Revenirea mea pe Old Trafford a fost o şansă de a ne aduce aminte motivul pentru care acest stadion este cunoscut sub numele de 'Teatrul Viselor'. Pentru mine a fost întotdeauna un loc magic, unde poţi obţine tot ce ţi-ai stabilit.
Alături de toţi coechipierii mei şi de susţinerea impresionantă primită din tribune, mergem înainte cu încrederea şi optimismul că vom sărbători împreună la final.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt mândru că am revenit la Manchester United şi că joc din nou în Premier League, dar, mai presus de toate, sunt fericit că îmi pot ajuta echipa” a scris Cristiano.
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo, manchester united