Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. "Simo" a învins-o, scor 7-5, 6-4, pe Kristen Flipkens, aflată la ultimul turneu din carieră.
Campioană în 2019 la All England Club, Simona Halep s-a calificat în turul trei la ediţia din 2022. "Simo" a trecut de Kirsten Flipkens (36 de ani, 190 WTA), scor 7-5, 6-4. Halep a avut parte de începuturi dificile de set, în care a fost condusă şi a revenit de fiecare dată.
După meci, Halep a recunoscut că i-a fost teamă înainte ca partida să înceapă. De asemenea, jucătoarea noastră s-a bucurat că a putut juca împotriva lui Kristen Flipkens. În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Frech (24 de ani, locul 92 WTA).
”Mi-a fost teamă înaintea meciului!”
”Nu e vorba despre meciul meu acum, ci despre ea. Mă bucur că am putut juca împotriva ei. Am învăţat multe de la ea, am jucat de multe ori împotriva ei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mi-a fost teamă înaintea meciului, antrenorul meu poate confirma. Vrea să te felicit pentru întreaga ta carieră, ne vei lipsi, mult succes pentru în ce îţi propui să faci mai departe”, a declarat Simona Halep.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: halep-tenis-wimbledon