You are here:

Ce au făcut românii azi în Europa. Răzvan Lucescu a câştigat în faţa echipei lui Alexandru Măţan. Tottenham şi Drăguşin, eliminaţi din Cupa Angliei

Ce au făcut românii azi în Europa. Răzvan Lucescu a câştigat în faţa echipei lui Alexandru Măţan. Tottenham şi Drăguşin, eliminaţi din Cupa Angliei
Comentarii

PAOK Salonic, echipă pregătită de Răzvan Lucescu, a obţinut sâmbătă o victorie clară în deplasare, impunându-se cu 3-0 în faţa formaţiei Panetolikos, la care evoluează Alexandru Măţan, într-un meci contând pentru etapa a 16-a din campionatul Greciei.

Victorie categorică pentru PAOK-ul lui Răzvan Lucescu

Toate golurile oaspeţilor au fost înscrise de Konstantelias, în minutele 26 şi 57, şi de Giakoumakis, în prelungirile primei reprize (45+1). La echipa gazdă, Alexandru Măţan a fost integralist.

În urma acestui rezultat, PAOK ocupă poziţia a doua în clasament, cu 38 de puncte, la un punct în spatele liderului Olympiakos, în timp ce Panetolikos se află pe locul 9, cu 15 puncte.

Tottenham-ul lui Drăguşin, eliminat în turul trei de Aston Villa

Tot sâmbătă, Tottenham Hotspur, cu Radu Drăguşin pe banca de rezerve, a fost eliminată de Aston Villa în turul al treilea al Cupei Angliei. Formaţia din Birmingham s-a impus cu scorul de 2-1, graţie golurilor marcate de Buendia (22) şi Rogers (45+3), în timp ce pentru Tottenham a punctat Odobert, în minutul 54.

În aceeaşi fază a competiţiei, Manchester City a realizat un scor-fluviu, învingând cu 10-1 formaţia de liga a treia Exeter City.

Afla mai multe despre: razvan lucescuradu dragusincupa anglieicampionat grecia 

viewscnt
Articole similare