La casele de pariuri sârbii sunt mari favoriţi ai partidei de diseară. Iar unul dintre motive îl reprezintă şi diferenţa dintre cele două loturi. Cel al plavilor face 271,5 de milioane de euro, de aproape cinci ori mai mult decât cel al lui Contra.
Dincolo de faptul că joacă în deplasare, naţionala trebuie să anuleze şi ecartul valoric pe care sârbii îl au pe hârtie. Cel puţin asta spun cifrele. Fotbalistul român cel mai bine cotat în acest moment este sub valoarea primilor opt jucători ai naţionalei rivale. În vârful ierarhiei este Sergej Milinkovic Savic.
Mijlocaşul lui Lazio este evaluat la 90 de milioane de euro. Îl urmează fotbalistul lui Manchester United, Nemanja Matic, cotat la 40 de milioane şi vârful lui Fulham, Mitrovic, care pe piaţă valorează 18 milioane de euro.
Niciun român nu atinge măcar borna celor 10 milioane. În top este acum Răzvan Marin. Fotbalistul lui Standard este evaluat la 7 milioane de euro. Chiricheş este al doilea, iar Tătăruşanu şi Stanciu sunt cei care îi urmează căpitanului naţionalei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.