Carlo Ancelotti, antrenorul echipei Real Madrid, s-a arătat încrezător pentru meciul retur după egalul (1-1) cu Manchester City, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, şi a lăudat jocul "fantastic" făcut de Rudiger.
"Plecăm cu senzaţii bune pentru retur după acest meci. A fost normal ca City să aibă mai multă posesie, ştiam că nu trebuie să ne panicăm dacă se întâmplă asta. Important este că am controlat bine spaţiile între linii, pentru că puteau să urce foarte repede. După golul nostru, am jucat foarte bine, am practicat un fotbal frumos şi am creat, am controlat. Sper că vom putea repeta toate acestea în retur.
În afara lui Haaland, am încercat să-i controlăm pe De Bruyne, Gundogan, toţi jucătorii dintre linii. Aici, munca lui Kroos şi Modric a fost fabuloasă. Veteranii sunt foarte importanţi în acest gen de meciuri pentru a-i convinge pe cei mai tineri că se poate. Rudiger a făcut un meci fantastic şi el, trebuie subliniat, dar toată echipa din apărare. Şi Camavinga, în a doua repriză", a spus Ancelotti.
Real Madrid a terminat la egalitate cu Manchester City, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Stadionul ''Santiago Bernabeu'', în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deţinătoarea trofeului a deschis scorul prin brazilianul Vinicius Junior (36), echipa antrenată de Pep Guardiola egalând după pauză prin belgianul Kevin De Bruyne (67).
Manşa secundă se va juca la Manchester, pe 17 mai.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid